Bani aruncaţi aiurea: Sute de copaci sădiţi în fiecare an şi nu supravieţuiesc
Autorităţile din Hînceşti se mândresc în fiecare an cu numeroşii copaci care se sădesc. Numai că, de când au fost sădiţi şi până în prezent, nici unul din ei nu a supravieţuit!

Asta, deoarece reprezentanţii primăriei au omis un aspect foarte important – lipsa de îngrijire a acestor terenuri verzi, care sunt uitate din momentul sădirii.
Cheltuiala anuală pentru sute de arbori sădiţi în locurile publice pe întregul teritoriu al raionului Hînceşti se ridică la aproximativ 24 mii de lei. Banii sunt însă ca şi aruncaţi pe apa sâmbetei atâta vreme cât nu se iau măsuri de îngrijire a spaţiului verde.
Poporul a prins glas şi vorbeşte
Locuitorii raionului Hînceşti sunt nemulţumiţi de faptul că pomii care se sădesc anual sunt lăsaţi să piară. După ce în primăvară au fost plantaţi sute de arbori în oraş, acum aceştia riscă să se usuce. Ca să-i menţină verzi, administraţia publică locală, prin intermediul serviciului de salubrizare, trebuie să toarne zilnic, la rădăcina lor, mii de litri de apă.Un locuitor al oraşului Hînceşti susţine că, autorităţile sădesc mii de copaci după care uită de ei. “Nu se mai întoarce nimeni la pomul acela care e sădit, nici pe parcursul anului şi nici în perioada anilor următori. Şi în al doilea an iar sădesc şi iarăşi doar se raportează”, a declarat pentru Politik.md Vasilie Plăcintă, preşedintele organizaţiei teritoriale al Partidului Popular din Moldova din raionul Hînceşti.
Potrivit acestuia, nu solul este o problemă pentru că arborii se usucă în toate localităţile în care sunt sădiţi.„Aici este vorba mai mult despre nepăsare. Se fac şi unele şmecherii, copacii sau plantat sau nu, banii sau pus în buzunar. El a sădit o sută de copaci, pe documente prezintă că a sădit 500, iar comisilor care îl verifică spune că s-au uscat. Acesta nu este decât un proces de stoarcere a banilor din bugetele locale”, mai menţionează Vasile Plăcintă.O situaţie similară am întâlnit şi în Parcul Central al oraşului Hînceşti. Priveliştea este de nedescris, aici pe alocuri poţi vedea arbori rupţi sau uscaţi. Locuitorii oraşului afirmă că aceştia sunt pur şi simplu neîngrijiţi. „Aici vedem trunchiuri de copaci care s-au tăiat cu scopul de a fi sădiţi alţii în loc, dar din cauza neglijenţii aceştea au pierit. Toamna aici am sădit în jur de 200 de copaci”, spun locuitorii.Primăria Hînceşti se spală pe mâini


