Bănăruc audiat în dosarul “Microbuzul lui Filat”
Sursele din anturajul secretarului adjunct al Guvernului, au comunicat pentru Deschide.MD, că Eduard Bănăruc este audiat în aceste clipe de către ofițerii Centrului Național Anticorupţie, pe marginea dosarului “Microbuzului lui Filat”.

Informația a fost confirmată de către Angela Starinschi, șefa serviciului de presă al CNA, care ne-a spus că Bănăruc este audiat în calitate de martor în cadrul investigaţiilor demarate de CNA la plângerea East AutoLada. În plângere , conducerea East AutoLada cere de la CNA tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de hărţuirea firmei de către Serviciu Vamal.
Amintim că anterior Deschide.MD a scris despre faptul că Bănăruc figureaza într-un dosar instrumentat de procurori şi CNA, după ce i-au fost aduse învinuiri că împreună cu șeful Serviciului Vamal au hărțuit compania East Auto Lada, pentru că proprietarul acesteia cerea de la Bănăruc să achite un microbuz pe care Vlad Filat l-a donat în cadrul Festivalului Familiei unei familii numeroase.


