Balul de absolvire în Moldova: Bucurie pentru liceeni, cheltuială pentru părinți
Emoții mari pentru absolvenții claselor liceale din satul Măgdăcești. Tinerii au sărbătorit aseară Balul de Absolvire și au ales cele mai demne ținute pentru a petrece până în zori. De acum încolo ei își vor alege singuri drumul spre succes.

Balul de Absolvire este o sărbătoare importantă pentru absolvenţii din Măgdăcești. Ei s-au pregătit mult timp pentru eveniment, iar fetele au scos din buzunare mii de lei pentru a arăta ca adevărate prințese, scrie publika.md.
"Rochia a fost din timp programată. Cel mai mult rochia în jur de 2.000 de lei. Este o sărbătoare specială pentru noi și una de tristețe, ne vom despărți."
"Vreo patru ore mi-a luat tot să fac machiaj, coafură deja să îmbraci rochia să fii frumoasă. Este un eveniment foarte important eu cred, sfârșitul bacurilor. Cum am ajuns în clasa a 10 - a ne gândeam deja la bal."
Și băieții au avut grijă să arate bine, iar unii dintre ei și-au cumpărat costumele din stăinătate.
"Sacoul acesta și costumul este procurat de peste hotare, nu este de la noi. Este foarte emoționant, în primul rând ne-am gătit de aceasta din, adică pot spune de 12 ani de zile ne-am pregătit și iată ca a ajuns și momentul."
Părinții nu au lipsit de la eveniment şi au venit să-şi susţină odraslele la cea mai importantă sărbătoare din viaţa lor.
"Noi suntem întotdeauna lângă ei, astăzi este cred că o zi mai specială, copiii noștri deja au susținut toate examenele la bac, noi sperăm că succesele au să fie atât de mari încât am investit noi."
Diriginții care i-au călăuzit în toţi aceşti ani, spun că îi lasă acum cu inima împăcată în lumea mare.
"Emoții de tristețe frumoasă pentru că au fost o generație foarte frumoasă, deosebită, avem niște relații foarte bune, sunt foarte bravo și le doresc de asemenea să fie cu acest succes să meargă în continuare în viață.", a comunicat dirigintele, Irina Guzun.
Cei mai buni elevi au fost premiați cu diplome de merit iar surpriza serii a fost valsul, care i-a lăsat cu lacrimi în ochi pe părinți.
La final, directoarea liceului a adresat un mesaj absolvenților.
"12 ani de studii i-au făcut prieteni, i-au unit, i-au întărit pentru viață, le-au dat aripi și astăzi noi o să-i vedem dintr-un punct de vedere al oamenilor maturi.", a declaratdirectoarea liceului din satul Măgdăceşti, Lidia Tentiuc.
După ce au petrecut toată noaptea, tradițional, absolvenții au mers să întâlnească zorii zilei la un lac.


