theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
29 Апреля 2013, 14:57
909
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Avocații parlamentari vor să închidă Penitenciarul nr.13

Avocații parlamentari Tamara Plămădeală, Aurelia Grigoriu și Anatolie Munteanu își exprimă îngrijorarea în legătură cu starea de lucruri din Penitenciarul nr. 13 din Chișinău și recomandă autorităților sistarea activității acestuia.

Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP) recunoaște că în închisoare nu sunt cele mai bune condiții, dar spune că acestea sunt îmbunătățite.
Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP) recunoaște că în închisoare nu sunt cele mai bune condiții, dar spune că acestea sunt îmbunătățite.

Potrivit avocaților, începând cu 2006, CEDO a adoptat mai multe decizii de condamnare a R. Moldova în ce privește detenția în condiții inumane sau degradante a condamnaților în Penitenciarul nr. 13, până în prezent fiind adoptate opt decizii în acest sens. Suma totală a prejudiciilor încasate în folosul reclamanților este de peste 90 de mii de euro.

La rândul său, Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP) recunoaște că în închisoare nu sunt cele mai bune condiții, dar spune că acestea sunt îmbunătățite. ”Din 2011, în penitenciar s-au făcut numeroase lucrări de reparații și nu putem spune acum că condițiile sunt dezastruoase. Singura problemă care mai rămâne este spațiul insuficient. Cât privește dosarele pierdute la CEDO, pot spune că acesta au fost inițiate în perioada 2005-2008, anii când într-adevăr acolo erau condiții rele, pentru că nu se făceau reparații”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL șefa serviciului de presă al DIP, Ana Druță.

Totodată, avocații parlamentari sunt nemulțumiți și de faptul că în R. Moldova nu există reglementări specifice în domeniul malpraxisului medical, care să stabilească răspunderea civilă a prestatorului de servicii de sănătate. Sursa citată se arată deranjată și de faptul că în țară nu există și un program de prevenire a delincvenței juvenile. Avocații parlamentari semnalează creșterea numărului cazurilor de suicid în rândul minorilor. Potrivit datelor oficiale, dacă în 2008 au fost înregistrate 15 cazuri de suicid în rândul minorilor, în 2012 numărul minorilor care s-au sinucis s-a majorat până la 26 de cazuri.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована