Avertizare de la savanţii moldoveni
Satul Hîrcești, din raionul Ungheni, riscă să fie distrus de alunecări de teren.

Satul Hîrcești, din raionul Ungheni, riscă să fie distrus de alunecări de teren. Sunt prognozele savanților Institutului de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului.
Oamenii de ştiinţă au constatat că în localitatea Hîrcești există un proces avansat de degradare a solului. Ei avertizează că situația poate scăpa de sub control în cazul unor ploi abundente, care ar putea provoca alunecări de teren masive.
Pe de altă parte, autoritățile locale dau asigurări că situaţia este stabilă şi nu există motive de îngrijorare. Oficialii recunosc, totuşi, că nu sunt suficient de pregătiţi pentru a face față unei eventuale calamități.
Potrivit savanților, numai pentru reabilitarea unui hectar de teren este nevoie de un milion de lei.


