Avem mai puţin şomeri şi mai mulţi oameni apţi de muncă. Nu însă pentru mult timp
Statisticile ne arată că în anul trecut numărul şomerilor a scăzut, pe când cel al persoanelor active a crescut. S-ar părea că trendul ar trebui să ne bucure, însă nu este chiar aşa. Cel puţin de această părere sunt experţii care consideră, că numărul şomerilor s-a redus din contul populaţiei plecate peste hotare, angajate la negru sau pensionate iar creşterea populaţiei active este un fenomen de scurtă durată.

Numărul şomerilor a fost de 84 mii în anul 2011 , în scădere cu 8 mii faţă de anul precedent. Drept urmare rata şomajului la nivel de ţară a înregistrat o valoare de 6,7% din populaţia activă, fiind în descreştere cu 0,8 puncte procentuale. Pe de altă parte, numărul populaţiei active a crescut cu 1,8%, ajungând la 1,26 mil. persoane.
În anul 2011 populaţia economic activă a R. Moldova a constituit 42,3% din total. Rata de activitate a bărbaţilor a fost mai ridicată faţă de cea a femeilor, cu o pondere de 45,6% faţă de 39,3%.
De asemenea rata de activitate a populaţiei urbane a atins 48%, faţă de 38% în cazul populaţiei rurale.
Faţă de anul 2010, rata de participare a populaţiei în vârstă (conform legislaţiei în vigoare, 16-56 ani femei şi 16- 61 ani bărbaţi) a crescut cu 0,5 puncte procentuale, fiind de 49,7%.
Dintre acestea, 1,18 mil. persoane au fost populaţie ocupată, iar alte 84 mii - şomeri.
Potrivit experţilor, aceste cifre nu sunt îmbucurătoare. “Pe un fundal al reducerii numărului populaţiei de peste 65 de ani, ne putem aştepta la o creştere a populaţiei active.
Însă, în anii următori se poate vedea o micşorare a numărului populaţiei active tinere, o menţinere a cotei ridicate a populaţiei active adulte şi o creştere a numărului persoanelor vârstnice. Îmbătrânirea demografică va influenţa în următorii ani populaţia activă şi populaţia ocupată” a menţionat Viorica Antonov, specialist IDIS Viitorul.
Din populaţia activă, 93,3%, a fost populaţie ocupată. Cei mai mulţi lucrători au fost încadraţi în sfera serviciilor, aproximativ 53,7%, fiind urmaţi de cei ce activează în agricultură - 27,5% şi industrie -13%.
Totodată, a scăzut durata medie a şomajului. Dacă în anul 2010, un şomer nu era încadrat în câmpul muncii în medie 14 luni, atunci în 2011 termenul s-a redus până la 13 luni.
Cota şomerilor ce se aflau în şomaj de lungă durată (şomaj de 1 an şi mai mult) a constituit 32,6%. Din aceştia 12,7% erau tineri (15-24 ani).
Ponderea persoanelor ce se aflau în şomaj de foarte lungă durată (24 luni şi mai mult) a constituit 13,3%.
Şomerii se angajează informal sau pleacă în străinătate
„Reducerea locurilor de muncă, fie prin politici de optimizare, fie prin altceva, în întreprinderi şi organizaţii mari, a condus neoficial la o lărgire drastică a rândurilor şomerilor şi pensionarilor, reducând numărul contribuabililor la bugetul asigurărilor sociale de stat. Numărul şomerilor este încă mare, deşi unii dintre aceştia s-au pensionat iar alţii au intrat pe piaţa muncii la negru sau au plecat la muncă în străinătate. Printre ei se află şi absolvenţii gimnaziilor, liceelor şi şcolilor profesionale.”, susţine Viorica Antonov.
Paradoxal, însă potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru persoanele cu studii medii generale şi secundar profesionale se oferă 3422 locuri de muncă, ce constituie 74,8% din numărul total de locuri de muncă vacante.
Problema tinerilor şomeri este o bombă cu ceas
Deşi există semne pozitive în ce priveşte ocuparea tinerilor de 15-24 ani, rata şomajului în cazul acestei categorii de vârstă fiind de 14,9%, cu 2,9 pp mai mică faţă de anul 2010, ea rămâne încă destul de înaltă, constituind 25%.
Potrivit expertului IDIS Viitorul, problema tinerilor şomeri este o bombă cu ceas. „Tinerii sunt cei mai disperaţi în viitorul prosper economic acasă şi majoritatea din ei sunt dispuşi să plece cu prima ocazie la muncă peste hotare.”, susţine ea.
Reducerea şomajului în rândul tinerilor poate fi explicată pe de o parte de creşterea numărului tinerilor plecaţi la muncă peste hotare, numărul acestora fiind mai mare în 2011 faţă de 2010 cu 1,5 mii persoane. Pe de altă parte, provocările pe care le înfruntă tinerii pe piaţa muncii, inclusiv faptul că nu sunt competitivi şi dau dovada în general de o capacitate de productivitate redusă, le diminuează considerabil şansele de a fi angajaţi. De asemenea, cei mai buni şi calificaţi tineri preferă să fie angajaţi pe termen nelimitat în străinătate (atât la munca necalificată cât şi calificată) în bază de contract, dacă statutul le permite.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, 59% dintre şomeri sunt bărbaţi iar 59,5% sunt persoane din mediul urban.
Din numărul total de şomeri, 69,1% au fost persoane cu experienţă în muncă, iar 3,5% au urmat o formă de instruire.
Anul trecut, 16,4% din populaţia Republicii Moldova erau persoane cu vârsta sub 15 ani. Respectiv, 83,6% sunt persoane cu vârsta de 15 ani şi mai mult. Ponderea populaţiei active era de doar 42,3%.
Dicţionar:
Populaţia activă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forţă de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă, incluzând populaţia ocupată şi şomerii.


