Autorităţile ne îndeamnă să îmbătrânim sănătos
Autorităţile ne îndeamnă să îmbătrânim sănătos. Pe fundalul procesului sporit de îmbătrânire a populaţiei pe întreg continentul european şi, mai ales în Republica Moldova, sloganul Zilei Mondiale a Sănătăţii din acest an este „O sănătate bună prelungeşte viaţa”.

Îmbătrânirea populaţiei este una dintre cele mai importante provocări sociale şi economice ale societăţii europene din secolul 21. Se impune necesitatea de a elabora politici de îmbătrânire sănătoasă a populaţiei iar bazele unei bătrâneţi active trebuie puse din tinereţe.
Acum în Moldova locuiesc peste 500 de mii de persoane cu vârsta de peste 60 de ani. Maladiile cronice, care sunt în creştere, reprezintă principala cauză a deceselor.
În mare parte această situaţie derivă din stilul de viaţă nesănătos al populaţiei – alimentaţia incorectă, inactivitatea fizică, alcoolizmul, tabacizmul. Conform estimărilor, către anul 2050 numărul moldovenilor cu vârsta de peste 60 de ani va constitui aproape 34 la sută.
Odată cu promovarea stilului sănătos de viaţă, Ministerul Sănătăţii îşi propune să asigure integrarea vârstnicilor în câmpul muncii şi activitatea lor socială. De asemenea, până în 2016 în toate regiunile ţării vor fi deschise secţii de gereatrie pentru îngrijirea specializată a persoanelor în etate.


