Autorităţile economisesc pe seama copiilor
Îmbrăcaţi în trei rânduri de haine, cu căciuli pe cap, încălţaţi în cizme cu blană şi nevoiţi să facă gimnastică pentru a se încălzi. Aşa o duc de aproape o săptămână copiii de la grădiniţele din Căuşeni, relatează postul Studio-L . Asta datorită faptului, spun directorii de grădinițe, că consilierii orăşeneşti au tăiat din bugetul acestor instituţii aproape două milioane de lei, impunând la economii. Potrivit noilor prevederi, consumul zilnic de gaze naturale pentru o grădiniță nu trebuie să ...

Îmbrăcaţi în trei rânduri de haine, cu căciuli pe cap, încălţaţi în cizme cu blană şi nevoiţi să facă gimnastică pentru a se încălzi.
Aşa o duc de aproape o săptămână copiii de la grădiniţele din Căuşeni, relatează postul Studio-L.
Asta datorită faptului, spun directorii de grădinițe, că consilierii orăşeneşti au tăiat din bugetul acestor instituţii aproape două milioane de lei, impunând la economii.
Potrivit noilor prevederi, consumul zilnic de gaze naturale pentru o grădiniță nu trebuie să depăşească cifra de 70 de metri cubi. În aceste condiții, când afară termometrele indică 15 grade cu minus la amiază, în cea mai mare parte din grupe, copii îngheaţă la propriu.
Conducerea instituţiilor de învăţământ afirmă că în cazul în care nu vor primi acord de la primărie de a majora numărul de metri cubi de gaze pentru a încălzi încăperile, vor fi nevoiţi să sisteze procesul educaţional.
Pe teritoriul oraşului Căuşeni funcţionează 6 grădiniţe, care sunt gestionate de primăria Căuşeni. La şedinţa din 5 ianuarie de adoptare a bugetului orăşenesc, consilierii au tăiat de la întreţinerea unităţilor preşcolare 1 milion 800 de mii de lei, ca mai apoi să prezinte o notă informativă prin care este stipulat negru pe alb consumul zilnic de gaze naturale, apă şi curent electric care nu trebuie depăşit.


