theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
29 Января 2013, 17:05
978
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Audieri în cazul Paciu; Pădurari și polițiști de frontieră, interogați

După cum au şi promis, membrii comisiei de anchetă, care elucidează circumstanţele morții lui Sorin Paciu, au plecat de dimineaţă în raionul Făleşti pentru a audia mai mulți participanți la vânătoarea din Pădurea Domnească, de pe 23 decembrie.

Printre cei care răspund astăzi la întrebările comisiei sunt 8 pădurari și 4 angajați ai poliției de frontieră, care au participat nemijlocit la vânătoarea din 23 decembrie.
Printre cei care răspund astăzi la întrebările comisiei sunt 8 pădurari și 4 angajați ai poliției de frontieră, care au participat nemijlocit la vânătoarea din 23 decembrie.

Сomisia se află în sectorul regional al poliţiei de frontieră din preajma satului Călineşti, unde deja de aproape 6 ore au loc audierile cu ușile închise.

Printre cei care răspund astăzi la întrebările comisiei sunt 8 pădurari și 4 angajați ai poliției de frontieră, care au participat nemijlocit la vânătoarea din 23 decembrie.

Tot astăzi urmează să fie audiat și directorul rezervației „Pădurea Domnească” și trei angajați ai rezervației.

Mâine comisia urmează să meargă la Fălești, unde vor fi audiați polițiști.

De menționat că ieri comisia parlamentară care investighează cazul Paciu a decis să ceară suspendarea mai multor funcţionari care au participat la vânătoare sau au fost implicaţi în muşamalizarea cazului, printre care viceministrul Sănătăţii, Gheorghe Ţurcanu, şi preşedintele Curţii de Apel, Ion Pleşca. Asta după ce membrii comisiei au intrat în posesia unei înregistrări telefonice, care ar demonstra că Ţurcanu a aflat despre incident încă pe 23 decembrie și că viceministrul a dat indicaţii concrete conducerii spitalului de la Făleşti. 

În lista persoanelor propuse spre suspendare se mai numără directorul Întreprinderii de Stat „Registru”, Sergiu Răileanu, directorul rezervaţiei „Pădurea Domnească”, Denis Eremciuc, şi procurorul raionului Făleşti, Ghenadie Guriţanu. 

Amintim că omul de afaceri Sorin Paciu a fost rănit la o vânătoare din raionul Făleşti pe data de 23 decembrie 2012, iar peste două zile a decedat la spital. Tragedia a fost dezvăluită abia pe 6 ianuarie 2013, în cadrul unei conferinţe de presă a liderului Mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu. 

Persoanele care au detalii despre incident îi pot contacta pe membrii comisiei parlamentare de anchetă la linia fierbinte 022 234 882. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована