Au tăiat brazii din faţa primăriei şi i-au repartizat în şcoli
Autorităţile publice ale oraşului Cimişlia s-au gândit cum să economisească nişte bani, pentru procurarea pomilor de Crăciun destinaţi instituţiilor de învăţământ, şi au tăiat patru brazi de circa 7-8 metri din centrul oraşului.

Edilii şi-au motivat acţiunile întreprinse prin faptul că arborii prezentau demult un pericol real pentru fundaţia clădirii Primăriei Cimișlia din preajmă şi creau probleme pentru firele electrice de tensiune înaltă.
Întreprinderea „Servicii Publice Cimişlia”, care a efectuat lucrările de defrişare, susţine că acestea au fost coordinate în prealabil cu Inspecţia ecologică şi că a dispus de autorizaţie. Potrivit responsabililor de la primărie, brazii au fost distribuiţi în şcoli şi grădiniţe.
Deşi iniţial se preconiza ca unul din pomii tăiaţi să fie instalat în centrul oraşului, până la urmă autorităţile au luat decizia să împodobească de sărbători un brad viu. Iar cel tăiat a fost retezat de crengi, care s-au vândut la 10 lei bucata


