Au investit zeci de mii de euro în locuinţe pe hârtie
Sute de oameni şi-au investit economiile în locuinţe pe hârtie. Aceştia bat zilnic la uşile instanţelor pentru a-şi putea recupera banii, dar în zadar.

Sute de oameni şi-au investit economiile în locuinţe pe hârtie. Aceştia bat zilnic la uşile instanţelor pentru a-şi putea recupera banii, dar în zadar. Şi asta deoarece cadrul legislativ şi instituţional este în detrimentul cetăţeanului, potrivit unui studiu prezentat astăzi de către Transparency International Moldova.
Situaţia critică în acest domeniu este confirmată de către instituţiile de drept care au investigat în ultimii ani până la 80 de cauze penale intentate împotriva factorilor de decizie ai unor companii de construcţii care nu şi-au onorat obligaţiile faţă de cetăţeni. Jumătate dintre aceste cauze au fost remise instanţelor de judecată, iar până azi nici o persoană nu a fost trasă la răspundere.
Neinformaţi şi neorganizaţi, cetăţenii nu pot face faţă procedurilor mult prea complexe şi nu pot concura cu creditori puternici cum ar fi băncile. Mai mult, legislaţia actuală nu prevede intervenirea instituţiilor statului în procesele de insolvabilitate pentru a proteja interesele cetăţenilor prejudiciaţi în urma abuzurilor companiilor de construcţie. În procesul cercetării au fost identificate circa 15 companii care au falimentat.
Depăşirea situaţiei critice în domeniul cercetat impune adoptarea de urgenţă a unor măsuri complexe de ordin legislativ şi instituţional. În primul rând, este necesară revizuirea normelor privind înregistrarea în registrul bunurilor imobile a contractelor privind construcţia locuinţelor, a construcţiilor finanţate din investiţiile cetăţenilor şi a dreptului de gaj (ipotecă) al băncilor asupra acestor construcţii.
De asemenea se recomandă modificarea legislaţiei insolvabilităţii pentru a garanta investitorilor obţinerea dreptului de proprietate, elaborarea unei legi speciale care ar reglementa activitatea companiilor în relaţiile cu cetăţenii privind încheierea şi realizarea contractelor, abilitarea autorităţilor de specialitate cu funcţii de supraveghere a companiilor de construcţii şi eficientizarea răspunderii penale şi contravenţionale pentru încălcarea legislaţiei.


