Atenție șoferi. MAI vă pregătește o surpriză neplăcută
Premierul Iurie Leancă vrea sancțiuni mai dure pentru șoferii care încalcă regulile de circulație.

Oficialul i-a cerut, în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, ministrului Afacerilor Interne Dorin Recean să pregătească până săptămâna viitoare un proiect de modificare a Codului Rutier care să prevadă înăspriri ale pedepselor.
Solicitarea vine în contextul accidentului rutier de ieri seara din preajma com. Vatra, mun. Chișinău, soldat cu decesul a șapte persoane.
„Este responsabilitatea șoferilor să asigure siguranța în trafic. Tragedia s-a întâmplat, pentru că nu au fost respectate regulile de circulație. Este o tragedie, iar noi suntem aproape de rudele persoanelor decedate”, a precizat Leancă.
Premierul și-a amintit și de tânărul cu „Porsche” care a provocat zilele trecute mai multe accidente în lanț în capitală, încercând să scape de echipajul de poliție.
„Tânărul de la volanul mașinii luxoase a scăpat cu o pedeapsă mult prea blândă, pentru că așa prevede legea. Trebuie însă să o modificăm și să avem controale permanente în trafic. Probabil, pe lângă așa-zisele „nopți albe”, ar trebui să le asigurăm și „zile negre” șoferilor iresponsabili”, a declarat prim-ministrul.
Leancă le-a solicitat ministrului Educației Maia Sandu și ministrului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor Pavel Filip să ia măsuri pentru a asigura efectuarea unor studii calitative la școlile auto, iar ministrului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Vasile Botnari i-a atras atenția să verifice semnele de marcaj rutier.


