Atenţie la girofar: în Chişinău se desfăşoară o operaţiune specială
Comisariatul General de Poliţie al municipiului Chişinău desfăşoară, în perioada 26-27 iunie, operaţiunea specială „Girofarul”.

În cadrul operaţiunii, Poliţia Rutieră va informa şoferii despre prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere privind necesitatea acordării priorităţii autospecialelor în cazul cînd au puse în funcţiune semnalele luminoase şi sonore speciale.
Conducătorii auto sînt obligaţi să asigure deplasarea nestînjenită a vehiculului cu dispozitivul pus în funcţiune – lumina albastră giratorie sau fulger şi semnalul sonor special, indiferent de direcţia lui de deplasare. Totodată, ei trebuie să elibereze banda pe care se deplasează unitatea de transport cu regim prioritar de circulaţie, poziţionîndu-se cît mai aproape de bordură, pe acostament sau chiar în caz de necesitate să oprească.
Nerespectarea acestor cerinţe, avertizează poliţiştii, se sancţionează cu amendă de la 500 la 600 de lei şi cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.


