Astăzi sărbătorim Blagoveștenia!
Astăzi creștinii sărbătoresc Buna Vestire sau, popular, Blagoveştenia. Cei care ţin Postul Mare au dezlegare la pește.

Buna Vestire este ziua în care Fecioara Maria a primit vestea că-l va naşte pe Hristos de la Arhanghelul Gavriil. Este o sărbătoare cu dată fixă, 7 aprilie, de la care până la Crăciun, când Maria l-a născut pe Iisus, sunt exact nouă luni.
Locul unde se crede că Fecioara Maria a primit vestea că va naşte pe Iisus este în prezent ocupat de o impunătoare biserică, Bunavestire din Nazaret. Este o biserica catolică modernă, construită pe ruinele unor biserici bizantine din perioada Cruciadelor. În incinta acestei biserici se află o grotă, ce poate fi vizitată de pelerini, unde Fecioara Maria ar fi fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil că îl va naşte pe Mântuitor. Biserica este decorată cu mozaicuri ale Fecioarei donate bisericii de către comunităţi creştine din întreaga lume.
Chiar dacă suntem în Postul Mare al Sfintelor Paşte, de Blagoveştenie Biserica acordă dezlegare la peşte, la untdelemn şi la vin.
Tradiţia mai spune că, în această zi, oamenii nu au voie să se certe, pentru că altfel vor avea necazuri tot anul. De Buna Vestire, este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare ca hrană pentru îngeri.
Fiind dezlegare la peşte, se spune că acela care gustă peşte de Buna Vestire se va simţi tot anul ca peştele în apă. În popor se mai spune că pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă, pentru că mor peştii.


