theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
7 Сентября 2012, 17:09
2 374
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Artiştii autohtoni cu renume participă la Zilele Culturii Moldoveneşti în Rusia

În perioada 10-14 septembrie, în oraşele Moscova şi St. Petersburg din Federaţia Rusă se vor desfăşura Zilele Culturii Republicii Moldova.

La inaugurare se preconizează participarea prim-ministrului Republicii Moldova, Vlad Filat. Foto: moldovenii.md
La inaugurare se preconizează participarea prim-ministrului Republicii Moldova, Vlad Filat. Foto: moldovenii.md

În cadrul manifestărilor menţionate, vor evolua colective şi artişti consacraţi din Republica Moldova, inclusiv Ansamblul Naţional Academic de Dansuri Populare “JOC”, condus de Vladimir Curbet, compozitorul Eugen Doga, dirijorul Mihail Agafiţa, interpreţii Mihail Munteanu, Olga Busuioc, Iuhno Olga, Negură Iurie. Concertele vor avea loc în sălile Ceaikovski şi Casa Muzicii din Moscova.

De asemenea, va fi organizată Expoziţia „Arta Contemporană din Moldova”, la care vor fi prezentate picturi şi sculpturi ale celor mai renumiţi artişti din Republica Moldova.

La inaugurare se preconizează participarea prim-ministrului Republicii Moldova, Vlad Filat, care va efectua o vizită la Moscova, în zilele de 10-11 septembrie, la invitaţia omologului său Dmitri Medvedev.

Zilele Culturii Republicii Moldova în Federaţia Rusă au fost organizate pentru prima dată în martie 2002.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована