Aproape 200 de copii din ţară nu merg la şcoală
Aproape 200 de copii din Moldova nu frecventează şcoala, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Educaţiei. Responsabilii din învăţământ susţin că majoritatea cazurilor de abandon şcolar se atestă în rândul elevilor din ciclul primar şi gimnazial.

Studiile recente arată că, de cele mai multe ori, copiii care renunţă la şcoală provin din familii sărace. De regulă, ei sunt nevoiţi să muncească în câmp sau în gospodărie, în loc să înveţe. Autorităţile spun că întreprind măsuri pentru a-i determina pe aceşti copii să revină la şcoală, însă, de multe ori, acest lucru nu le reuşeşte.
Pe de altă parte, avocatul parlamentar Tamara Plămădeală susţine că cifra reală a copiilor care au abandonat şcoala este cu mult mai mare, iar printre cauze este şi recenta reorganizare a mai multor instituţii de învăţământ.
"Avem mulţi copii care sunt pe listă, se consideră că sunt elevi, dar ei nu sunt la şcoală. Peste o mie de copii nu fercventeză şcoala. Probabil este şi această temere a autorităţilor publice locale, care nu prezintă cifra reală, pentru a nu arăta problemele lor din comunitate", a spus Tamara Plămădeală.


