Andrian Candu: Ştiu că lui Vlad Plahotniuc nu i-a fost uşor să accepte să ne fie naş

TRIBUNA: Ați lucrat timp de 4 ani în Parlament, în calitate de consultant principal al Comisiei pentru Politică Externă. În paralel, ați avut şi o activitate didactică, predînd dreptul internaţional la Academia de Administrare Publică a Guvernului. Acum sînteți deputat în Parlament. Care activitate vi s-a părut mai interesantă?

Andrian Candu: Activitatea de consultant al Comisiei pentru Politică Externă probabil a fost cea mai interesantă, din mai multe motive. Era perioada cînd învăţam şi descopeream foarte multe, cu iar domeniul era deosebit. Ulterior m-am specializat şi în alte domenii, făcînd mai multe studii. Acum este o perioadă, nu spun că nu interesantă, plină de provocări, care evident presupune mult mai multă responsabilitate. Mandatul de deputat, înseamnă că eşti reprezentantul poporului şi ai o responsabilitate mult mai mare, iar acţiunile trebuie să fie pe măsură.

Această funcţie presupune şi o bună pregătire, cu atît mai mult că este împletită cu  multe angajamente politice. Vreau sau nu, dar în activitatea respectivă trebuie să ţin cont de doctrina social-democrată, de politica partidului, de echipa cu care lucrez, de colegii din AIE. Aceasta înseamnă că nu mai sînt atît de liber în activitatea  mea, la fel ca atunci cînd activam în calitate de simplu consilier în Comisia Politică Externă a Parlamentului.

T.: Cum ați ajuns în PD?

A.C.: Pe cînd activam în compania „PricewaterhouseCoopers”  am cunoscut mai multe persoane din Partidul Democrat. Dialogam destul de des cu Valeriu  Lazăr, care iniţial ocupa funcţia de  ministru al economiei, iar ulterior a activat o perioadă în domeniul consultanţei. La fel l-am cunoscut şi pe Igor Corman, pe atunci fiind Ambasadorul R. Moldova în Germania, cu care aveam contacte vizavi de oamenii de afaceri germani ce activau  pe teritoriul Moldovei. Cu Dl. Corman ne-am întîlnit la un for al oamenilor de afaceri, unde Republica Moldova era prezentată autorităţilor germane şi mediului de afaceri de acolo. Asta se întîmpla acum  4-5 ani. Şi aşa am primit invitaţia de a face parte din echipa PD, căreia ulterior i s-a alăturat şi  Vlad Plahotniuc,  pe care îl cunoşteam.

T.: În presă se vehicula că cel care ar conduce partidul este nimeni altul decît Vlad Plahotniuc. Cum stau în realitate lucrurile?

A.C.:Surprinzător. Spre deosebire de alte partide, în PD deciziile cele mai importante se iau la nivel colegial. Există Biroul Executiv, există Consiliul partidului, există bineînţeles Adunarea Generală adică Congresul formaţiunii. Personal am fost convocat la diferite şedinţe a Consiliului Executiv, la care participau şi miniştri, membri ai Parlamentului, alte persoane de vază din partid,  unde discutam şi luam decizii. Nu este adevărat că dl. Plahotniuc ia decizii singur, cum nu este adevărat că dl. Lupu sau Dl. Diacov ar face acest lucru. Atunci cînd s-a luat decizia de a intra în AIE, s-a discutat foarte mult, inclusiv despre criticile aduse de deputaţii din partea PCRM sau de unii din Alianţă. Îmi aduc aminte consiliul convocat de PD în decembrie, cînd s-a luat decizia  respectivă. La şedinţă participau peste 200 de oameni şi am discutat care sînt avantajele, dezavantajele, ce am discutat cu PCRM şi cu membrii AIE şi s-a pus la vot. Oamenii şi-au spus părerea, ce se vorbeşte în teritoriu. Cu excepţie  vreo 6 voturi, care au fost împotrivă, s-a decis că facem alianţă cu PLDM şi PL.  Aceasta este un exemplu de cum se iau deciziile în PD.

T.: Se vehiculează că Vlad Plahotniuc este nașul dumneavoastră de cununie, este adevărat? În ce relații sînteți?

A.C.: Da, este adevărat şi am recunoscut acest lucru atunci cînd am intrat în politică.   Devenind  persoană publică, înţeleg că viaţa privată nu mai e privată şi că trebui să deschizi cărţile. Pe Vlad Plahotniuc l-am cunoscut acum cîţiva ani, pe cînd lucram la „PricewaterhouseCoopers” şi aveam mai multe proiecte importante legate de business. La unele întrevederi cu investitori străini, dumnealui s-a implicat, fiind pe atunci preşedinte al companiei „Petrom”. Am găsit limbă comună în domeniul afacerilor  şi nu numai,  şi la momentul propice, l-am cerut de naş. De fapt, eu fiind într-o oarecare măsură mai nou în tot ceea ce presupune tradiţiiile, iar viitoare soţie fiind de origine cehă, nu prea cunoşteam pe nimeni, decît vreo 2-3 oameni. Ştiam, însă, că naşii trebuie să îndeplinească şi anumite criterii:  să fie mai în vîrstă, că să ne transmită din experienţă, şi atunci am considerat că Vlad Plahotniuc este persoana  de la care am putea  învăţa mai multe. Atunci i-am adresat invitaţia şi îi mulţumesc că a acceptat. Înţeleg că nu i-a fost nici dumnealui uşor să accepte să fie naş, căci la un moment dat, vrei nu vrei,  publicul află, iar societatea este foarte  interesată de relaţiile de rudenie între politicieni, chiar dacă acestea nu au nici o legătură cu relaţiile profesionale.

Cît priveşte în ce relaţii sîntem. Vreau sau nu, dumnealui  îmi este  superior, atît la nivel de Parlament, cît şi la nivel de partid, totuşi mai mult e vorba de colaborare şi cooperare. Nu pot să spun că sîntem pe picior de egalitate,  or, revenind la tradiţionalismul moldovenesc, îi sînt fin şi, respectiv, trebuie să-l ascult şi să învăţ. Dar sper că uneori şi el mai învaţă  de la mine cîte ceva.

T.: Sînteți și directorul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova. Este Asociația o mînă de ajutor pentru Businessmani? Și în ce general care este rolul acestei Asociații?

A.C.: Asociaţia a fost înfiinţată cu scopul de a juta mediul de afaceri. AOAM a fost concepută ca o platformă de comunicare cu autorităţile şi cred că primele activităţi pe care le-am desfăşurat au demonstrat că, pe moment, şi-a îndeplinit misiunea. Acum,d in păcate, avînd şi calitatea de deputat mi-am păstrat funcţia de director general a asociaţiei, dar mă implic mult mai puţin. Să reprezinţi mediul de afaceri, iar în acelaşi timp să fii în politică nu este atît de uşor. Pot spune că într-o oarecare măsură sînt strîmtorat. Pe de o parte sînt interesele mediului de afaceri şi pe de altă parte sînt interesele ţării şi de fiecare dată trebuie să găsesc echilibrul. Totuşi, îmi continui activitatea la AOAM şi împreună cu echipa de acolo activăm în vederea realizării misiunii propuse din start – de a crea o platformă de comunicare între mediul de afaceri şi stat pe de o parte, iar pe de alta parte  -  o platformă de comunicare între ei, reprezenţii mediului de afaceri din ţară şi de peste hotare.

T.: Cîți oameni de afaceri fac parte din această Asociație? Și există careva criterii ca să ajungi aici?

A.C.: Din asociaţie fac parte persoane fizice, manageri, care se dedică în totalitate activităţii de afaceri. Nu există careva criterii concrete pentru cei care doresc să devină membri ai AOAM.  Trebuie să fie oameni care s-au remarcat pe parcursul perioadei ca buni manageri. La moment AOAM are peste 30 de membri, oameni de afaceri, care reprezentă practic cele mai mari companii din Republica Moldova.

 T: În copilărie visați să deveniți aviator. Totuşi, tătăl dumneavoastră s-a împotrivit să faceți studii la şcoala de aviaţie în Ucraina, preferînd să deveniți mîina lui dreaptă. Nu regretați că nu v-ați urmat visul?

A.C.: Este un vis  care probabil se împlineşte. Tatăl meu nu s-a opus neapărat visului meu  de a deveni aviator. Circumstanţele de atunci erau specifice. Existenţa URSS era pe ultima sută de metri şi el era conştient de faptul că armata sovietică va dispărea, ceea ce s-a şi întîmplat, iar eu voi pierde alte oportunităţi. Visul e vis, dar pînă la urmă trebuie să ajungi şi la chestiuni mai practice. Peste ani am zburat foarte mult şi zbor şi în continuare, deşi nu am avut ocazia să pilotez un avion. Totuşi, nu exclud că pînă la urmă acest vis într-o bună zi se va realiza. Acum, în secolul XXI, poţi să pilotezi alături de un pilot, să faci cursuri de aviaţie, să sari cu paraşuta. Sînt chestiuni pe care le voi face într-o bună zi,  dacă voi avea timp şi, bineînţeles, sănătate.

T.: De ce credeți că are nevoie Republica Moldova, pentru a fi un stat confortabil pentru toți cetățenii?

A.C.: Deseori îmi pun şi eu întrebarea aceasta. Ca să rupem odată cercul acesta vicios în care ne aflăm, numit criză economică-socială, probabil, avem nevoie, în primul rînd, la nivel de societate, de oameni cu o responsabilitate mai mare. Din păcate, sînt unii responsabili, iar alţii mai puţin, mai nepăsători, faţă de ceea ce se întîmplă. Din păcate, mai avem foarte multe restanţe anume la capitolul educaţie. Educaţia înseamnă şcoală, facultate şi de ce nu, cei şapte ani de acasă. În acest sens, trebuie să creăm condiţii ca să reintegrăm familile, fiindcă că de asta depinde viitorul R. Moldova. Dacă vom avea tineri bine pregătăţi vom face şi paşi mai mari pentru dezvoltarea societăţii. Puţină răbdare, ar spune mulţi, dar cîtă răbdare trebuie să avem? De 20 de ani tot răbdăm şi nu se întîmplă nimic. Pe de altă parte, apare întrebarea: dar ce am făcut noi toţi ca ţara să iasă din criză?

 T.: Soția dumneavoastră este de origine cehă. Cum a reușit să se acomodeze aici, în Moldova?

A.C.: La început i-a fost greu şi acum uneori nu-i e uşor. Au fost perioade cînd am stat doi ani în R. Moldova şi  ea aproape se acomodase  completamente. Ulterior, după ce a apărut pe lume primul copil, a fost o perioadă plecată în Cehia, unde viaţa e altfel, acum iarăşi a revenit în Moldova. Am sesizat că mai dificil îi e să se acomodeze cu sistemul medical, infrastructura, parcurile, nemijlocit posibilităţile care există pentru  a ieşi cu copiii.  Pe de altă parte, îi place foarte mult căldură omenească specifică moldovenilor, ospitalitatea, faptul că Chişinăul e un oraş verde, frumos. Totuşi, noi sîntem destul de flexibili. Mergem  destul de des în Cehia, iar părinţii ei vin în Moldova.

 T.: Călătoriile sînt una din pasiunile dumneavoastră. Care țară a rămas de vizitat?

A.C.: Mai am încă multe ţări de vizitat. Mai mult am călătorit în ţările europene, deşi, sînt cîteva regiuni din ţările Scandinave  unde încă nu am fost, iar din ţările  Baltice, doar una am vizitat-o. Nu am fost încă în Portugalia,  în Caucaz şi evident pe alte continente. Nu am ajuns în America de Sud, America Latină. Urmează!  Sper că viaţa îmi va oferi şansa şi oportunitatea de a ajunge acolo unde visez!

T.: Vă mulţumim!