Ample acţiuni la Chişinău cu ocazia a 200 de ani de la alipirea Basarabiei la Rusia. Vezi programul!
Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova şi Asociaţia Veteranilor Războiului din 1992 „Tiras-Tighina”, cu susţinerea Consiliului Naţional al Unirii, Asociaţiei „Acţiunea-2012” şi altor organizaţi neguvernamentale, vor organiza, pe data de 13 mai, mai multe acţiuni de comemorare cu ocazia celor 200 de ani „de cînd două imperii hulpave – Turcia şi Rusia – au rupt în două Ţara Moldovei”.

După cum relatează TRIBUNA, într-un aviz al organizatorilor acţiunii se menţionează că, între 13.00 şi 14.00, „toată lumea de bună credinţă de pe întinsurile Basarabiei” se va aduna în Piaţa Marii Adunări Naţionale, de unde, la 14.00, vor porni într-un marş „pentru comemorarea victimelor celor 200 de ani de ocupaţie ruso-sovietică”. Marşul va urma pînă la Teatrul de Vară, unde, începînd cu 16.00, se va desfăşura „o amplă manifestare de comemorare a acestui eveniment dureros, cu participarea unor distinse personalităţi culturale şi artistice din România”.
În jurul orei 19.00, participanţii la acţiune vor porni din nou în marş, de data aceasta spre Piaţa Marii adunări Naţionale., unde va avea loc un Te Deum, oficiat de preoţi ai Mitropoliei Basarabiei, „în memoria victimelor luptei pentru libertate în cei 200 de ani de la rapt”.
Manifestaţiile vor continua şi în ziua de 16 mai, „cînd a fost semnat odiosul Pact de sfîşiere a Ţării Moldovei”.


