Alte peste 200 de medicamente s-au ieftinit cu circa 5%
Vom găsi medicamente mai ieftine în farmacii. Ministerul Sănătăţii a revizuit preţurile a 219 denumiri de medicamente, în urma aprecierii monedei naţionale în raport cu dolarul american.

Astfel, preţurile în lei moldoveneşti au fost diminuate cu 4,36%, deoarece cursul mediu valutar în luna februarie 2015 pentru un dolar american a constituit 18,83 MDL, iar în luna aprilie – 18,01 MDL. Prin această acţiune, Ministerul Sănătăţii continuă să sporească accesibilitatea populaţiei la un şir de medicamente atât esenţiale, cât şi compensate, scrie Realitatea.md.
Menționăm că, potrivit legii, în cazul în care se constată aprecierea cu 3% şi mai mult a monedei naţionale în raport cu valuta preţului inclus în Catalogul naţional de preţuri (USD/EURO), de la data emiterii ordinului ministrului Sănătăţii de aprobare a preţului de producător şi menţinerea acestui curs oficial mediu de schimb valutar pe durata a cel puţin o lună, Ministerul Sănătăţii poate revizui preţul de producător la medicamente aprobat în lei.
Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii a aplicat revizuirea preţurilor la 277 de denumiri de medicamente, preţurile cărora vor fi micșorate în medie cu 5,4 la sută.
Vedeți mai jos lista medicamentelor care urmează a fi ieftinite:


