Aliona Triboi luptă pentru trofeul Festivalului Internaţional „Slaveanskii bazar”
Interpreta din Moldova, Aliona Triboi, luptă pentru trofeul principal al Festivalului Internaţional „Slaveanskii bazar”, care începe sîmbătă, 14 iulie, în oraşul Vitebsk. Aliona va concura cu interpreţi din 20 de ţări ale lumii, cu vîrstele cuprinse între 18 şi 29 de ani.

În prima zi de concurs, Aliona va interpreta piesa „Omul nu are alin”, scrisă de compozitorul Liviu Ştirbu. Duminică, 15 iulie, Aliona va interpreta piesa „Arlechin”, acompaniată de Orchestra Naţională din Belarus.
Învingătorii vor fi desemnaţi de un juriu, din care face parte şi artistul poporului din Rusia, Maxim Dunaievski. În cadrul festivalului vor fi desemnate premiul Grand Prix, premiile pentru locul I, locul II, locul III, precum şi alte premii speciale.
De menţionat că interpreţii din Moldova au o evoluţie bună la Festivalul „Slaveanskii bazar”. Astfel, laureaţi ai premiului I au devenit Nelly Ciobanu (2000), Nadejda Trohin (2003), Natalia Gordienco (2006), Pasha Parfeni (2009). De asemenea, Rodica Novac (în 2004) şi Cristina Scarlat (2011) au obţinut premiul III.


