Alexandru Burian este noul președinte al Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare
Alexandru Burian este noul președinte al Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare (CNAA).

Decretul de numire a lui Burian în această funcție a fost semnat astăzi de șeful statului, Igor Dodon. Alexandru Burian este doctor habilitat, profesor universitar și cavaler al Ordinului Republicii, transmite unimedia.info.
Președintele țării se arată convins că experiența profesională și capacitățile manageriale ale noului președinte al Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare vor contribui la prosperarea Republicii Moldova.
„Domnul Alexandru BURIAN este o personalitate notorie în mediul științific și cel academic din țară și de peste hotare. Vasta experiență administrativă acumulată în decursul activității în instituții de învățământ superior și de cercetare, precum și importantele funcții în stat pe care le-a deținut, inclusiv cea de ambasador al Republicii Moldova, vor servi la afirmare unui veritabil sistem de stat unic de atestare și acreditare”, scrie Igor Dodon.