theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
11 Сентября 2014, 11:59
1 369
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ale cui sunt „mașinile lui Voronin”

Comisia Națională de Integritate nu a găsit nicio încălcare în declarația de venituri și proprietate a liderului PCRM, Vladimir Voronin, despre care se spunea că i-ar aparține mai multe mașini de lux, dar și automobile retro.

Totodată, presa scria că alte automobile, cu numere de înregistrare germane, ar fi fost fotografiate atât în Germania, cât și pe străzile Chișinăului.
Totodată, presa scria că alte automobile, cu numere de înregistrare germane, ar fi fost fotografiate atât în Germania, cât și pe străzile Chișinăului.

Cu toate acestea, mașinile au o legătură cu familia Voronin, una dintre ele fiind înregistrată pe numele lui Oleg Voronin, iar alte 12, toate automobile retro cu numerele de înmatriculare din seria „K WR”, sunt înregistrate pe numele firmei SRL Retro W.M., la fel apropiată familiei liderului comunist.

Potrivit unei investigații publicate astăzi în „Ziarul de Gardă”, Retro W.M. a fost fondată pe 27 decembrie 2007 de către Galina Bednarscaia și are un capital social de 2,04 milioane de lei. Conform datelor din raportul anual al FinComBank pentru anul 2013, Bednarscaia este membru al Comisiei de Cenzori din cadrul băncii în care președinte al Consiliului este Oleg Voronin.

Mai mult, SRL-ul care deține mașinile „K WR” are adresa juridică pe strada Vasile Alecsandri, 81, ceea ce este practic în aceiași curte cu strada V. Alecsandri, 79, acolo unde sunt sau au fost înregistrate mai multe firme care fac sau au făcut parte din imperiul lui Oleg Voronin, iar clădirea în care se află Retro W.M. a aparținut în perioada 2002-2011, soților Oleg și Elena Voronin, se precizează în investigația ZdG.

Realitatea.md precizează că la începutul primăverii presa a scris despre faptul că familia Voronin are o colecție impresionantă de mașini, cu o valoare totală de aproximativ 70 de milioane de lei, păstrată în garajul noului sediu PCRM din strada Armenească, 44. Din colecție fac parte limuzine blindate, mașini noi de lux, mașini sport, mașini de epocă. Totodată, presa scria că alte automobile, cu numere de înregistrare germane, ar fi fost fotografiate atât în Germania, cât și pe străzile Chișinăului.

Săptămâna trecută CNI l-a declarat pe Vladimir Voronin curat, după ce nu a găsit nicio divergență între proprietatea liderului comunist și cele declarate în declarația de avere pentru anul 2013.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована