„Air Moldova” a explicat cauzele defecțiunii tehnice a avionului
Cauza incidentului aviatic care s-a produs în noaptea de miercuri spre joi pe Aeroportul Internațional Chișinău a fost o eroare de bord la unul dintre sistemele de monitorizare a zborului, relatează Serviciul de presă al companiei „Air Moldova”.

„După decolarea avionului de pe aeroportul din Chişinău în seara zilei de ieri, unul dintre sistemele de monitorizare a zborului a indicat prezența unei erori la bord, care a necesitat o inspecţie suplimentară la sol în conformitate cu procedurile prevăzute pentru astfel de cazuri. În baza evaluării situaţiei create, a fost luată decizia ca aeronava să revină pe aeroportul din Chişinău pentru a fi inspectată de personalul tehnic autorizat al companiei”, se menționează în comunicatul companiei.
Pasagerilor le-a fost rambursat costului biletelor, iar „Air Moldova” a adăugat o cursă adiţională pe destinaţia Chişinău-Moscova-Chişinău, care îi va prelua azi pe pasagerii care încă nu au fost recrutaţi pe alte curse.
Amintim că ieri o navă a companiei „Air Moldova” de model „A-321” de pe cursa Chișinău-Moscova a fost nevoită să-și întrerupă zborul din cauza unor probleme tehnice. La scurt timp după decolare piloții au observat unele probleme tehnice și au solicitat să revină pe aeroportul din Chișinău. Înainte de a ateriza, avionul a zburat circa o oră și jumătate de asupra Moldovei pentru a arde combustibilul.


