Agenţiile de publicitate in continuare ignorează legislaţia
Pe bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău în continuare sînt plasate zeci de panouri publicitare ce îndemnă la consumul de alcool. Asta în pofida faptului că, acum un an, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei a emis o prescripţie, potrivit căreia publicitatea la alcool de pe panourile stradale trebuia să fie retrasă, deoarece este în contradicţie cu politica socială a statului.

Contactaţi de NOI.md, responsabilii din cadrul Agenţiei susţin că, la o lună după emiterea prescripţiei, practic toţi agenţii economici s-au conformat acesteia, însă, ulterior, de la cetăţeni parveneau semnale că panourile au reapărut.
„Pentru neexecutarea prescripţiei, Agenţia este responsabilă să sesizeze Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, fiindcă această instituţie are competenţe să aplice sancţiuni”, a spus şeful adjunct al Direcţiei controlul concurenţei neloiale şi publicităţii din cadrul ANPC, Tatiana Pleşca. Potrivit ei, ulterior, conform legislaţiei, agenţii economici sînt traşi la răspundere contravenţională . Totodată, ea afirmă că o mare parte din vină o poartă şi responsabilii din cadrul Primăriei capitalei. Asta deoarece ei oferă autorizaţie de plasare a panourilor şi nu ţin cont de prescripţia ANPC.
Pe de altă parte, responsabilii din cadrul CCCEC susţin că este de responsabilitatea Poliţiei Rutiere să întocmească procese verbale agenţilor economici, iar CCCEC intervine doar cînd ei nu respectă prescripţiile poliţiştilor, conform prevederilor art. 349 din Codul Contravenţional. Responsabilul cu presa din cadrul CCCEC, Victora Timuş, a declarat pentru NOI.md că neexecutarea prescripţiei se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2000 de lei sau cu privarea agentului economic de dreptul să desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an. “Faptul că achită această amendă nu-l scuteşte însă pe agentul economic de obligaţia să scoată aceste panouri ”, a precizat Victoria Timuş.
Menţionăm că, potrivit prescripţiei ANPC, publicitatea băuturilor alcoolice este interzisă pe panourile stradale, iar la televizor urma să apară doar în orele nocturne.


