Nicu Ţărnă a stabilit data nunţii
Unul din cei mai râvniți burlaci din R. Moldova va renunța la viaţa de holtei peste două luni. În exclusivitate pentru APROPO, Nicu Țărnă a declarat că a stabilit data nunții. Așadar, pe 26 iulie, artistul va intra în rândul bărbaților însurați.

La începutul lui 2013 vă anunțam că Nicu Țărnă, actor la Teatru de Revistă „Ginta Latină”, solist al trupei „Gândul Mâţei” şi prezentator radio, intenţionează să-și oficializeze relația cu logodnica sa, Cristina Cojocaru. Astăzi, în premieră pentru APROPO, artistul ne-a dezvăluit când va avea loc marele eveniment. Astfel, pe 26 iulie, Nicu Țărnă și iubita sa, vor juca nunta într-un local somptuos din capitală.
Viitori însurăței au decis și cine le vor fi părinți spirituali. Deși nu a dorit să ne ofere vreun nume, artistul ne-a spus că nănașii sunt persoane publice, dar care nu fac parte din lumea showbizului.
Presa nu va avea acces la eveniment
"Acum suntem în pregătiri. Părinții noștri spirituali sunt persoane pe care le respectăm şi care ne sunt tare dragi. Nu vom avea o nuntă pompoasă, de fițe, ci una într-un cadru restrâns, cu respectarea tradițiilor românești. Ne dorim ca toţi cei prezenți la frumosul eveniment din viața noastră să se poată distra și să se simtă bine. Astfel, presa nu va avea acces la nuntă. În ziua cea mare probabil vom organiza o conferință de presă, unde vom putea răspunde la toate întrebările jurnaliștilor. Încă nu știm dacă cununia religioasă şi cununia civilă vor avea loc în aceeaşi zi – asta urmează s-o decidem în următoarele săptămâni”, ne-a declarat Nicu Țărnă.
Vestimentaţia mirilor, cusută la comandă
Pantofii de mire ai artistului vor fi lucrați manual de bunul său prieten, Valentin Frunză. Și asta nu e tot. Atât costumul de mire, cât și rochia de mireasă, sunt cusute la comandă, iar mirii singuri și-au ales modelele care să se potrivească cel mai bine stilului lor vestimentar.
Precizăm că, solistul formației „Gândul Mâței” a cunoscut-o pe viitoarea lui mireasă, Cristina, în cadrul unei emisiuni televizate. Din 2012, cei doi formează un cuplu fermecător, iar după ce și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt, au hotărât să se căsătorească.
„Gândul Mâţei” va cânta în faimosul Bush Hall
Dar alegerea ţinutelor, scrierea invitaţiilor de nuntă şi chiria localului nu sunt unicele griji ale lui Nicu Ţărnă din această perioadă. Pe 8 iunie, formația „Gândul Mâței”, al cărei solist este, urmează să susţină un spectacol live în capitala Marii Britanii. Invitația a venit din partea comunității online a diasporei moldovenilor din Regatul Unit al Marii Britanii.
Evenimentul va avea loc pe 8 iunie în Bush Hall, acolo unde până acum au evoluat vedete internaționale precum Kings of Leon, James Morrison, Adele, Amy Winehouse.
În cadrul spectacolului, intitulat sugestiv „Keep Calm And Listen To Gândul Mâței”, vor răsuna hituri care i-au consacrat pe cei șase rockeri moldoveni, dar și piese noi, care urmează a fi incluse în viitorul lor album.
Alături de „Gândul Mâței” va evolua și formația londoneză „Black Olives”, din care fac parte conaţionalii noştri, Andrei Nicula și Emil Bojescu.
„Un asemenea eveniment este binevenit pentru că basarabenii vor avea ocazia să se întâlnească și să mai discute. Pentru prima dată vom vizita Londra şi vom cânta acolo. Concertul va avea loc într-un club de elită, cu vechi tradiții muzicale, pe scena căruia au evoluat artiști cunoscuți la nivel mondial. Concertul va dura două ore, poate şi mai mult. Avem mulţi prieteni acolo cu care vrem să ne întâlnim. Vom vizităm şi locurile frumoase din Londra. Vom rămâne în Anglia cam o săptămână”, ne-a spus artistul.
Un nou album şi două videoclipuri
În toamnă, băieții de la „Gândul Mâței” vor lansa cel de-al patrulea album pe care-l vor promova în cadrul unui turneu prin toată Moldova. De asemenea, membrii formației vor filma și două videoclipuri: pe unul planifică să-l lanseze odată cu CD-ul, iar pe cel de-al doilea – în ajunul sărbătorilor de iarnă.
„Mulţi jurnalişti scriu ba că „Gândul Mâţei” nu mai activează, ba că suntem leneşi. Dar vreau să fim înțeleși corect: noi nu suntem genul de artiști care să se laude cu fiecare pas pe care-l fac. Chiar dacă vom lansa un videoclip ori o melodie, în niciun caz nu vom face tam-tam din asta. Nu vrem să fim ca unii dintre interpreții moldoveni, care fac banchetul mai scump decât videoclipul. „Gândul Mâței” continuă să muncească în același ritm, ne vedem de treaba noastră, iar cel mai important considerăm faptul că lumea se regăsește în melodiile noastre”, conchide Nicu Țărnă.
Lena NEGRU




