Absolvenții din Transnistria, între Chișinău și Moscova
În luna mai, absolvenții instituțiilor de învățământ încep să se pregătească intensiv de marele eveniment din viața lor, susținerea Bacalaureatului.

Pentru tinerii absolvenți din orașul Dubăsari, aflat sub jurisdicția Tiraspolului, nu există Bacalaureat. Pentru ei, studiile se încheie cu examene de stat.
Sistem vechi de învățământ
Cei mai mulți dintre elevii de la Dubăsari se grăbesc să absolvească 11 clase și să-și urmeze studiile la Tiraspol, la Universitatea de Stat „T. G. Șevcenko”, sau Colegiul de muzică din Transnistria. Cei ale căror rezultate la învățătura nu au fost dintre cele mai bune au șanse să se înscrie la așa-zisele „tehnicumuri”, vechi de când Lenin și Stalin.Deși spun că le este frică de examenele de stat care îi așteaptă, absolvenții din școlile din Transnistria se arată pregătiți pentru această provocare.
„Eu cu siguranță îmi voi continua studiile la Universitatea din Tiraspol. Este cea mai bună universitate de la noi, cu profesori calificați, care au făcut facultatea la Moscova și care știu să ne învețe pe noi. Voi opta pentru Facultatea de Geografie, pentru că sunt îndrăgostită de tot ce înseamnă mări, oceane, păduri. Până la examene, mai este timp, reușim să le punem pe toate la punct”, se arată optimistă Elena Terentiev, din Dubăsari.
Diplomele roșii
„Pe mine mă așteaptă diploma roșie, o știu încă de mic copil, fiindcă am avut în fiecare an diplome. Cu această diplomă, voi putea cu siguranță să-mi continui studiile la Moscova, la Universitatea „Drujba Norodov”. Acolo este bine, deoarece învață toți cei care se simt alături de Federația Rusă, însă au fost despărțiți de istoria și politica nedemnă a unora. Merg cu inima deschisă și voi depune dosarul pentru Facultatea de Fizică și Matematică. Sper să am noroc”, a adăugat Nicolai, care nu a vrut să-și divulge numele de familie.
Învățământ în limba română, o altă lume
De cealaltă parte, absolvenții liceelor de limbă română din stânga Nistrului spun că unica soluție care îi scapă pe ei de „separatismul din rmn” este absolvirea unei facultăți la Chișinău. Părinții elevilor care își fac studiile în școlile cu predare în limba română din Dubăsari și Grigoriopol sunt mândri de odraslele lor care au reușit să treacă peste orice greutăți.„Am fost șantajată înainte să-mi dau fetița în clasa întâi. Mi-au spus că, dacă nu o dau în școala cu predare în limba rusă din Grigoriopol, atunci mă vor da afară de la serviciu. Eu, însă, am riscat cu propriul serviciu numai ca fata mea să învețe democrația în limba română și să-și poată continua studiile la Chișinău sau chiar în România”, povestește Maria Stratenco din Grigoriopol, care și-a pierdut locul de muncă, însă nu a renunțat la o viața demnă pentru fiica sa, absolventă a Liceului „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol, cu sediul în Doroțcaia, Dubăsari. Vrea studii superioare la Chișinău
„Noi învățăm după ce colegii noștri din Doroțcaia pleacă acasă. Învățăm după ora 14.00 și ne este foarte greu să ne concentrăm la învățătura, mai ales iarna când se face noapte foarte devreme. În fiecare zi trecem vama de la Doroțcaia, în fiecare zi suntem verificați, de parcă am fi niște infractori. De fapt, ei așa ne consideră, trădători ai neamului separatist”, povestește zâmbind Laura, o absolventă a aceluiași liceu.Laura vrea să-și continue studiile la Universitatea de Stat din Moldova, la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării.


