A fost extinsă lista serviciilor acordate prin intermediul oficiului mobil de documentare
Lista serviciilor acordate prin intermediul oficiului mobil de documentare a fost extinsă, a anunţat, astăzi, Întreprinderea de stat CRIS "Registru", transmite MOLDPRES.

Astfel, suplimentar, prin intermediul oficiului mobil de documentare vor putea fi perfectate paşaportul de serviciu şi cel diplomatic şi vor putea fi întocmite procedurile de stabilire cu domiciliul în străinătate şi repatriere în R. Moldova. Anterior, prin intermediul acestui serviciu, era posibilă doar perfectarea buletinului de identitate, a fişei de însoţire, a paşaportului cetăţeanului Republicii Moldov şi a actului de identitate provizoriu, precum şi înregistrarea la domiciliu/reşedinţă, precum şi înregistrarea persoanelor cu atribuirea numărului de identificare de stat.
De asemenea, la comanda oficiului mobil, pe viitor, vor beneficia de scutiri invalizii de gradul I, la perfectarea paşaportului cetăţeanului RM pentru plecare la tratament peste hotare, în baza îndreptării Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei sau a Ministerului Sănătăţii. Iniţial, beneficiau de înlesniri doar copiii mai mici de o lună aflaţi în instituţiile medicale, la perfectarea paşaportului cetăţeanului R. Moldova pentru plecare la tratament peste hotare.
În acelaşi timp, oficiul mobil va permite documentarea simultană a unuia sau mai multor membri de familie - rude de gradul I şi II, cu aceeaşi adresă de domiciliu, la un preţ unic pentru o deplasare.
Oficiul mobil de documentare poate fi solicitat prin Internet, prin cerere depusă la orice secţie de evidenţă şi documentare a populaţiei sau prin apel telefonic. Costul solicitării serviciului este de 450 lei. Pentru livrarea actelor de identitate în capitală solicitantul va achita suplimentar 60 de lei, iar în afara Chişinăului acest serviciu va costa 100 de lei.
De la lansarea serviciului, în luna ianuarie 2012 şi pînă la 1 aprilie curent, 39 de cetăţeni au fost documentaţi şi 22 de documente au fost livrate la adresa solicitată, notează MOLDPRES.


