80% din victimele violenței în familie sînt femei
Circa 80 la sută din victimele violenței în familie sînt femei, iar cazurile violente au loc în prezența copiilor. Cu toate acestea, există și situații cînd procurorii solicită ordonanțe de protecție a soțului.

Cel puțin așa susține procurorul raionului Căușeni, Ion Oboroceanu, la solicitarea căruia, doar în primele 10 luni ale anului, instanțele din raion au emis 54 de ordonanțe de protecție a victimelor, precum și pornirea a 16 cauze penale pe cazuri de violență în familie, informează NOI.md.
„Agresiunea în familie nu mai este o chestiune privată, este o problemă socială”, a declarat procurorul Ion Oboroceanu. Acesta susține că, de cele mai dese ori, agresorii își motivează acțiunile violente prin neajunsuri financiare, lipsa unui loc de muncă sau abuzul de alcool. Din aceste considerente este necesară nu doar sancționarea agresorilor, ci și reabilitarea acestora, spune procurorul.
Potrivit legislației, procurorii pot solicita cursuri de dezalcoolizare și dezintoxicare a agresorilor, iar instituțiile medicale refuză să facă acest lucru gratuit.
Procurorul raionului Căușeni susține că 5 din cele 16 cauze penale pornite de la începutul anului pe cazuri de violență au fost deja finalizate, stabilind muncă neremunerată în folosul comunității pentru 4 dintre agresori și 2 ani de închisoare cu suspendarea pedepsei pentru încă unul.


