theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Августа 2012, 17:20
673
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

4700 de locuri disponibile în universităţi

Peste 4 224 de locuri de studii cu finanţare prin contract şi 526 de locuri de la buget au rămas disponibile în universităţile din ţară, după încheierea primei etape de admitere din anul curent. Instituţiile care nu şi-au îndeplinit planul de înmatriculare au anunţat concurs repetat de admitere, care are loc până la 8 august.

La prima etapă de admitere în universităţi au fost depuse 20 de mii 880 de cereri, notează Moldpres.
La prima etapă de admitere în universităţi au fost depuse 20 de mii 880 de cereri, notează Moldpres.

 Maia Sandu, ministru al Educaţiei, a menţionat, în cadrul unei întâlniri cu rectorii universităţilor, că din cele 526 de locuri de studii cu finanţare de la buget nesolicitate, majoritatea locurilor sunt la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat "A. Russo" din Bălţi, Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea Agrară din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat "I. Creangă", Universitatea de Stat din Tiraspol ş.a. Printre specialităţile nesolicitate se numără: limbi şi literaturi, pedagogie, muzică, biologie, geografie, agronomie etc.

Totodată, 4229 de locuri libere pentru studii cu taxă au rămas la toate instituţiile, cu excepţia a trei universităţi, unde planul de înmatriculare a studenţilor a fost îndeplinit: Universitatea de Medicină şi Farmacie "N. Testemiţanu", Academia Militară a Forţelor Armate "Alexandru cel Bun" şi Academia de Poliţie "Ştefan cel Mare".

La prima etapă de admitere în universităţi, cele mai solicitate specialităţi au fost: drept, economie, medicină, jurnalism, turism, tehnologia şi managementul alimentaţiei publice, arhitectură şi designul interior, relaţii internaţionale şi tehnologii informaţionale.

Prezent la eveniment, premierul Vlad Filat a specificat că este necesară o analiză ce ţine de gradul de încadrare în câmpul muncii, după absolvire, a studenţilor care au beneficiat de finanţare bugetară, dar şi o evaluare vizavi de specialităţile deficitare pe piaţa muncii.
 
Şi Ion Bostan, preşedintele Consiliului Rectorilor din Moldova, a opinat că Planul de înmatriculare, aprobat anual, este unul incorect şi este necesară o planificare pentru a stabili priorităţile de pregătire a specialiştilor din ţară.
 
În total, universităţile de stat şi private au oferit, în anul curent, 20 de mii 665 de locuri, dintre care 6745 de locuri cu finanţare bugetară şi restul - cu
achitarea taxei de studii. La prima etapă de admitere în universităţi au fost depuse 20 de mii 880 de cereri, notează Moldpres.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована