23 ani de la Retragerea trupelor sovietice din Afganistan
Astăzi, se împlinesc 23 ani de la Retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Cu această ocazie, prim-ministrul Vlad Filat va depune flori la Complexul Memorial „Feciorilor Patriei – Sfîntă Amintire”, în memoria militarilor care au murit în razboiul din Afganistan.

Războiul din Afganistan a durat nouă ani, o lună şi 19 zile. În război au luptat şi 12.500 de moldoveni, dintre care 301 au murit în lupte, iar 257 au rămas invalizi.
În urmă cu patru ani, în memoria moldovenilor căzuţi pe câmpul de luptă afgan, în sectorul Râşcani al Capitalei a fost inaugurat Complexul Memorial "Fiilor patriei - amintire veşnică", construit din fonduri bugetare şi donaţii.
Complexul reprezintă sculptura mamei îndoliate şi piloni albi avântaţi spre cer, monumentul având o înălţime de 15 metri.


