Ссылка скопирована
2012 lumânări aprinse în inima Chişinăului
În Piaţa Marii Adunări Naţionale au fost aprinse în seara zilei de mercuri, 16 mai, 2012 lumânări. Micile făclii "au scris" pe asfalt 200 de ani de ocupaţie rusească”. Acţiunea a fost organizată de Partidul Liberal pentru comemorarea a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. Potrivit organizatorilor, la eveniment au luat parte aproximativ 5.000 de persoane.

Acţiunea a început cu un minut de reculegere în memoria victimelor regimului sovietic şi comunist. După ce mai mulţi fruntaşi ai formaţiunii au ţinut discursuri, participanţii la mitingul de comemorare au aprins câte o lumânare. Totodată, fiecare participant a primit câte o panglică neagră şi tricolorul în semn de doliu.
,,Din păcate, astăzi mai mulţi politicieni speculează cu adevărul istoric, dar sunt convins că va veni o zi în care toţi vor conştientiza ce s-a întâmplat acum 200 de ani. Vă chem ca această manifestaţie a conştiinţei naţionale să ne îndrepte spre o cale dreaptă, spre Europa", a declarat Dorin Chirtoacă, prim-vicepreşedintele PL şi primarul capitalei.Vicepreşedintele PL Anatol Petrenco a declarat în discursul său că ar fi fost un bun prilej ca astăzi să participe la acţiunile de comemorare toate partidele de la guvernare, nu doar PL. ,,Astfel, am fi putut să arătăm occidentelui că ne rupem de la trecutul accidental şi ne orientăm spre Uniunea Europeană”, a spus liberalul.De asemenea, simpatizanţi ai Partidului Liberal au declarat că prezenţa altor formaţiuni la această acţiune ar fi fost oportună. ,,Noi avem nevoie de acţiuni ample, să participe un număr mare de cetăţeni, dar şi de politicieni, doar aşa putem conştientiza adevărul istoric”, a spus un membru PL. Partidul Liberal este singura formaţiune de la guvernare care a organizat astăzi acţiuni de comemorare. În dimeneaţa zilei, deputaţi, miniştri şi consilieri municipali ai Partidului Liberal au depus flori la piatra comemorativă din faţa Guvernului.
Primăria Chişinău a fost singura instituţie care a cobârât în bernă drapelul. Edilul capitalei şi-a exprimat convingerea că exemplul admnistraţiei locale va fi urmat şi de alte instituţii în viitorul apropiat.
.jpg)
.jpg)
.jpg)


