"Casa albă" atribuită lui Plahotniuc ar costa peste 150 de milioane de lei. Cine e omul din spatele tranzacției
Un om de afaceri cu relaţii în lumea politică şi, tangenţial, fratele directorului Poştei Moldovei şi al unui primar democrat sunt implicaţi în tranzacţia de peste 150 milioane de lei, pusă la cale la începutul acestui an, pentru achiziţionarea unui complex de imobile din coasta parcului Valea Morilor, atribuite de un politician, dar şi de unele instituţii mass-media, oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Această tranzacţie a fost încheiată concomitent cu alte înţelegeri care au avut drept obiect două clădiri de zeci de milioane din Chişinău, scrie zdg.md.
18 aprilie 2017. Daniela Bodrug, vicepreşedinta Mişcării Antimafie, anunţa, cu referire la sursele pe care formaţiunea le are, că Vladimir Plahotniuc, preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), s-ar fi mutat în casă nouă, „care se află la intersecţia străzilor Timiş şi Bujorilor, lângă parcul din „Valea Morilor”. La început de mai, jurnaliştii de la Crime Moldova au filmat cu drona casele din perimetrul străzilor invocate de Bodrug, menţionând, la fel, că acestea ar aparţine lui Vladimir Plahotniuc. La scurt timp, PDM a venit cu o dezminţire, precizând că articolul publicat „conţine informaţii complet false, pe care le-aţi publicat fără a le verifica”.
Clădiri impresionante filmate cu drona
ZdG a verificat informaţiile care circulau în spaţiul public. La poalele parcului „Valea Morilor”, în perimetrul străzilor Timiş şi Bujorilor se înalţă o clădire cu două etaje, flancată de un gard înalt, din beton, iar în apropiere se observă altă clădire, deşi de dimensiuni mai mici, la fel de impunătoare. Din cauza gardului, clădirile pot fi vizualizate în întregime doar din aer, fiind asemănătoare cu obiective de cultură şi agrement. În faţa celei mai mari clădiri, anterior, s-a aflat o altă casă, mai veche, care însă a fost demolată. Astăzi, terenul e gol, fiind utilizat doar pentru trecerea autovehiculelor care lucrează la finalizarea construcţiei pe care vecinii o aseamănă cu „Casa Albă” din Washington, SUA, reşedinţa preşedinţilor americani.
Unul din cele trei imobile pe care le-a luat ZdG în vizor, cel de dimensiuni mai mici, aparţine, din 2006, Companiei „Chişinău Real Estate Holding” SRL, firmă cu rădăcini în România, care şi-a schimbat la Chişinău denumirea, transformându-se în „Maiodor” SRL, fiind specializată în darea în chirie a bunurilor imobile pe care le deţine, şi fiind administrată de Victor Velicov, pe care nu l-am găsit pentru a discuta la subiect. Am lăsat un număr de telefon, ca să ne contacteze, încercând să aflăm dacă imobilul, deşi o astfel de tranzacţie nu apare în datele de la Cadastru, ar fi fost înstrăinat. Velicov însă nu a revenit.
![]()
Citiți materialul integral pe ZdG.md.