theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
14 Сентября 2012, 23:37
852
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Vânzări record pentru Ferrari

Dintr-o maşină de lux, criza nu se simte. O demonstrează rezultatele financiare ale producătorilor de bolizi. Celebra marcă italiană Ferrari atinge noi recorduri de vânzări şi profit, după prima jumătate a anului.

 Un Ferrari costă între 183.000 şi 320.000 de euro dar tot îşi găseşte cumpărători
Un Ferrari costă între 183.000 şi 320.000 de euro dar tot îşi găseşte cumpărători

 Un Ferrari costă între 183.000 şi 320.000 de euro dar tot îşi găseşte cumpărători. Inclusiv în România unde cel puţin 9 maşini noi au fost vândute în acest an, scrie Money.ro.

Modele Ferrari lansate în ultimii ani aduc rezultate nesperate, în ciuda crizei. 2012 se anunţă a fi un nou an de rezultate record, după o performanţă asemănătoare, în 2011. Cifrele din prima jumătate a anului justifică optimismul producătorului italian.În cele 6 luni au fost livrate dealerilor peste 3.600 de maşini, cu 7,4% mai multe decât în aceeaşi periodă din anul trecut. Creşterea cifrei de afaceri e şi mai mare, de 12%, până la 1,2 miliarde de euro iar profitul net a avansat cu 10% la peste 100 milioane de euro.Maşinile cu 8 cilindri, noul California 30 şi 458 Spider, sunt cele cărora li se datorează aceste rezultate. Vânzările din SUA, principala piaţă, au crescut cu 17%, la 850 de maşini. Rezultate istorice au fost consemnate şi în Marea Britanie, unde numărul maşinilor livrate se apropie de 400, o creştere de 43% faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Un plus de 10% a fost înregistrat şi pe pieţele din Extremul Orient- China, Hong Kong şi Taiwan.În schimb, în Italia vânzările Ferrari au scăzut cu 164 de maşini la 187, mai ales din cauza controalelor fiscale şi noilor impozite. Piaţa italiană a ajuns să deţină o pondere de doar 7%. În 2011, Ferrari a vândut aproape 7.200 de maşini în 60 de ţări, cu 9,5% mai multe ca în 2010. Apetitul pentru maşini se lux se vede şi în rezultatele financiare ale celorlalţi producători de maşini de lux.Porsche a anunţat că în august livrările au crescut cu 21% faţă de august 2011, la aproape 11.000 de maşini, mai ales datorită cererii din SUA şi China. Audi a avut vânzări în creştere de 13% în primele 8 luni ale anului la 961.000 de maşini iar cel mai mare producător de maşini de lux, BMW, a înregistrat un avans de 7,8% la 963.000 de maşini.
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована