Ți se pare că ai un corp trăsnet? Cel mai probabil te înșeli
În cea mai recentă campanie Dove, mai multe femei au fost invitate pentru a le fi desenat portretul de către un artist specializat în realizarea de portrete robot, bărbat care nu le văzuse niciodată.

Artistul a realizat un portret bazat doar pe descrierea femeilor despre propriul chip, iar apoi le-a făcut un alt portret bazat doar pe baza descrierii unei alte persoane. Rezultatele experimentului sunt cu adevărat uluitoare, pentru că femeile s-au considerat, fără excepţie, mult mai puţin atrăgătoare decât au fost percepute de străinul care le-a descris artistului.
Jurnaliștii de la publicația Scientific American contrazic însă reclama Dove și susțin că femeile sunt, în realitatea, mai puțin frumoase decât se cred.
Cercetările psihologice arată că oamenii au tendința să supraevalueze modul în care arată. Cercetătorii de la Universitatea Virginia au realizat un experiment inedit pentru a demonstra acest lucru. Oamenii de știință le-au făcut participanților la studiu fotografii, pe care le-au modificat ulterior, folosind un program de editare foto.
Au fost produse astfel o versiune mai puțin atractivă și una mai atractivă a pozelor inițiale. Participanților li s-a spus că urmau să se uite la poza reală și la o poză modificată și au fost rugați să o identifice pe cea reală. În majoritatea cazurilor, au ales-o pe cea modificată în bine.


