Studiu: Condusul te face mai prost. Ce spun cercetătorii
Un studiu realizat de cercetătorii Universităţii din Leicester relevă faptul că activităţile sedentare, precum condusul, afectează activitatea creierului, având efecte negative asupra nivelului de inteligenţă al indivizilor, potrivit The Independent.

Condusul pentru mai mult de două ore pe zi reduce în mod constant coeficientul de inteligenţă, arată studiul efectuat de cercetătorii britanici. Conform cercetătorilor, activităţile sedentare, precum condusul sau urmăritul televizorului, pot reduce scorul testelor IQ.
”Ştiam deja că dacă stăm în faţa volanului mai mult de două ore pe zi, putem avea probleme de inimă. Acest nou studiu indică faptul că această activitate este rea şi pentru creier, deoarece activitatea intelectuală este scăzută în timpul orelor de condus”, a declarat Kishan Bakrania, cercetător al Universităţii din Leicester.
Cercetătorii au analizat stilul de viaţa a peste 500.000 de britanici cu vârste cuprinse între 37 şi 73 de ani, în timpul cărora au fost efectuate teste de inteligenţă şi de memorie, scrie businessmagazin.ro.


