Recomandările specialiștilor: Cum alegem corect încălţămintea de iarnă
Iarna nu-i ca vara, aşa că alegerea corectă a încălţămintei pentru sezonul rece este foarte importantă. O pereche de cizme de calitate bate serios la buzunar, în schimb îţi poate salva chiar şi viaţa.

"Primăvara, vara şi toamna sunt spitalizaţi cu traumatisme câte şapte-opt oameni zilnic, iar iarna numărul lor ajunge până la 22", a menționat ortopedul-traumatolog, Mihail Birman.
Cei mai vulnerabili sunt vârstnicii şi persoanele care suferă de boli ale aparatului locomotor. Încălţămintea calitativă poate fi de mare ajutor în asemenea cazuri.
"Traumatismele pot fi evitate, dacă veţi purta încălţăminte cu talpă potrivită", a spus ortopedul-traumatolog, Mihail Birman.
Încălţămintea cu talpa moale sau cu toc prea înalt nu fixează bine piciorul, de aceea medicii nu o recomandă pentru perioada rece a anului.
"40 la sută dintre cazurile de traumatisme înregistrate iarna sunt din cauza încălţămintei. Optaţi pentru materiale naturale. Blana trebuie să fie naturală în proporţie de 50-60 la sută, dar cel mai bine chiar sută la sută. Talpa trebuie să fie stabilă, să nu alunece. Încălţămintea trebuie să fixeze bine glezna", a informat medicul, Ludmila Murzac.
Mulţi dintre moldoveni spun că ţin cont de recomandările medicilor, însă pentru majoritatea cel mai mult contează preţul.
"Aceasta este încălţăminte italiană, din piele, verificată în timp. Talpa este destul de groasă, niciodată nu îngheţi şi te simţi foarte bine".
"Aici preţurile sunt bune, poţi obţine şi o reducere, depinde cum negociezi".
În magazinele din Capitală, o pereche de cizme de iarnă costă în jur de 2.500 de lei, iar în pieţe preţurile variază între 500 şi 900 de lei, scrie canal3.md.


