Primele imagini cu cel mai rapid Volkswagen Golf, model aşteptat la Salonul de la Frankfurt
Primele imagini ale noului Volkswagen Golf R au fost publicate de cehii de la Autoforum.cz. Modelul german este aşteptat să debuteze la Frankfurt alături de trenul de propulsie al lui Audi S3, potrivit automarket.ro.
![]()
Volkswagen Golf R, cea mai sportivă versiune a compactei din Wolfsburg, se pregăteşte de debutul de la Frankfurt. Până acum, reprezentanţii constructorului german au publicat o imagine teaser a noului model, care surprindea grila faţă şi blocurile optice.
![]()
Între timp, cehii de la Autoforum.cz au obţinut primele imagini ale noii generaţii a lui Golf R. Pe lângă acestea, cehii au publicat şi primele specificaţii tehnice ale compactei care va fi lansată la cel mai important eveniment auto din Germania, Salonul Auto de la Frankfurt. Design-ul schimbat al modelului este completat de un propulsor mai puternic, un set de jante din aliaj de 18 inch, blocuri optice cu bi-xenon, stopuri cu LED-uri, sistem de evacuare cu patru ţevi şi tapiţerie din piele şi Alcantara.


