Piaţa serviciilor de acces la Internet în bandă largă în continuă ascensiune
Numărul abonaţilor la serviciile de acces la Internet în bandă largă la puncte fixe a crescut în primul trimestru cu 7,8% şi a ajuns la sfârşitul trimestrului întâi la 382,8 mii, iar rata de penetrare a acestor servicii raportată la 100 de locuitori a atins nivelul de 10,8%.

Piaţa serviciilor transport date şi acces la Internet la puncte fixe a continuat trendul ascendent şi a depăşit ratele de creştere înregistrate în ultimul trimestru al anului 2011, potrivit datelor făcute publice astăzi de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI).
Totodată, numărul abonaţilor la serviciile dedicate de acces la Internet mobil (prin intermediul modemelor) a crescut în ianuarie-martie cu 15,7%, la 144,3 mii, iar rata de penetrare a acestor servicii s-a ridicat la 4,06%.
În primele trei luni ale anului 2012, din cei 27,7 mii de abonaţi noi la serviciile de acces la Internet în bandă largă la puncte fixe 18 mii au fost conectaţi la reţeaua globală în baza tehnologiilor FTTx (Fiber to the premises), iar 7,2 mii - prin intermediul tehnologiilor xDSL (Digital Subscriber Line). Tehnologiile de tip FTTx utilizează fibra optică până la locaţia abonatului sau până la un anumit punct din vecinătate, în continuare conexiunile fiind realizate prin ale tehnologii (cablu coaxial, radio, cablu UTP/FTP, etc.), iar tehnologiile xDSL asigură transmiterea digitală a datelor prin liniile telefonice standard care oferă transmisiuni concomitente de tip voce şi date la viteze ridicate.
Veniturile operatorilor de pe această piaţă provenite din vânzarea serviciilor transport date şi acces la Internet la puncte fixe au spori cu 17,4% faţă de primul trimestru al anului 2011 şi au ajuns la 189,6 milioane de lei. Cele mai semnificative vânzări au fost înregistrate de Moldtelecom, Starnet şi Orange Moldova. Cifra de afaceri a Moldtelecom a crescut cu 19,1%, până la 131 milioane de lei, a Starnet – cu 9,5%, până la 27,8 milioane de lei, iar cea a Orange Moldova – cu 15,8%, până la 7 milioane de lei.
Pe piaţa serviciilor transport date şi acces la Internet la puncte fixe activează 52 de operatori.