Persoanele care dorm pe burtă nu au control asupra vieţii lor zilnice. Află ce alte secrete tradează poziţia în care dormi
Potrivit ultimelor studii realizate de experţii în limbajul corpului, poziţia în care dormi poate trăda multe aspecte ale caracterului nostru.

În urma studiilor, s-au identificat patru categorii de persoane, în funcţie de poziţia în care dorm. Acestea sunt: persoanele care dorm în poziţia fetus, cele care dorm în poziţie verticală, cele care dorm pe o parte, cu mâinile întinse în faţă şi cele care dorm pe burtă, cu mâinile de-o parte şi de alta a corpului, scrie realitatea.net.
Astfel, persoanele care preferă poziţia fetus încearcă mereu să caute o zona în care să se simtă protejate. De obicei, aceşti oameni sunt oneşti şi ordonaţi, dar îşi fac foarte multe griji fără rost, informează lyla.ro.
Persoanele care dorm în poziţie verticală sunt de obicei încăpăţânate şi foarte distante. Aceste persoane iubesc să facă pe şefii şi sunt mereu încordate. Ca trăsătură principală de caracter, aceste persoane mint foarte mult.
Persoanele care dorm pe o parte cu mâinile întinse sunt de obicei foarte curioase. Ele doresc mereu noi provocări şi îşi asumă riscuri foarte multe. De aceea îşi consumă des energia pe lucruri care se dovedesc inutile ulterior.
Persoanele care dorm pe burtă denotă faptul că nu au control asupra vieţii lor zilnice. Au mereu nevoie de a se agăţa de cineva şi sunt mereu speriate de ceea ce trebuie să facă în timpul zilei.


