Oamenii de ştiinţă au descoperit de ce plâng oamenii
Omul este singura specie de pe Terra care varsă lacrimi şi de necaz, şi de bucurie. Charles Darwin, părintele teoriei evoluţiei, scria în 1872 ca plânsul este un “demers accidental, o secreţie externă fără obiect a ochilor”.

De atunci, au trecut mai bine de 130 de ani, cercetările în domeniu având, cel mai probabil un număr egal cu cel al anilor scurşi de la descrierea lui Darwin. Cea mai cunoscută este cea conform căreia cel care plânge ridică “un steag alb” împotriva agresorilor, semn că “înlacrimatul” nu poate cauza niciun rău, scrie yoda.ro.
Biologii au găsit o utilitate în vărsarea lacrimilor afirmând că lacrimile ţin ochiul departe de a se “usca” şi, de asemenea, ţin bacteriile departe. Psihologii leagă plânsul de capacitatea omului de a empatiza, dându-se ca exemplu faptul că sunt destui oameni care lăcrimează când ascultă un cântec ce le aminteşte de un anumit lucru, o anumită întâmplare. Oamenii plâng şi când ajung la maturitate, fapt care nu se întâlneşte la animale pentru că acesta ar fi un semnal de “capitulare” în faţa prădătorilor.
Pe de altă parte, lacrimile pot fi asociate cu aceeaşi uşurinţă şi cu bucuria reuşitei, nu de puţine ori sportivii fiind surprinsi cu ochii umezi şi după o reuşită, nu doar după un insucces, aşa cum şi muzicienii pot fi văzuţi plângând după ce munca lor a fost apreciată la scena deschisă fie că este vorba de un concert rock sau unul, mai sobru, petrecut după o prestaţie simfonică.
S-a mai descoperit că plânsul nu se declanşează de fiecare dată când un subiect trece prin aceleaşi stări. De exemplu, un film “lacrimogen” sensibilizează mai mult dacă este văzut în compania unei alte persoane decât dacă este urmărit în singurătate.


