NASA porneşte la „vânătoare” de asterozi. Cum vrea agenţia spaţială să prindă un asteroid şi să îl „parcheze” pe orbita Lunii
NASA plănuieşte atragerea unui asteroid pe orbita Lunii, astfel încât astronauţii să îl poată explora, a declarat senatorul Bill Nelson, preşedintele comitetului pentru ştiinţă şi explorare spaţială din Senatul american, transmite publicaţia Huffington Post.

Astfel, o navă fără echipaj ar urma să „captureze” în 2019 un asteroid de dimensiuni mici, cu o greutate de 500 de tone. Odată adus pe orbita Lunii, o capsulă spaţială Orion, cu un echipaj de circa patru astronauţi, va merge la corpul spaţial în 2021, iar echipajul va putea explora asteroidul.
Proiectul a fost accelerat cu patru ani, la insistenţele preşedintelui Barack Obama, care a locat 100 milioane de dolari în plus din bugetul pe 2014 pentru această misiune. Banii vor fi folosiţi pentru găsirea asteroidului potrivit. Aterizarea pe corpul spaţial era programată într-o primă fază pentru anul 2025.
Nu se ştie cât va costa în final proiectul NASA, însă anul trecut, Keck Institute for Space Studies a propus un plan similar, pe care l-a estimat la 2,6 miliarde de dolari.