Misterul originii inteligenţei umane a fost dezlegat
Modul în care oamenii au devenit atât de inteligenţi a fost un mister pentru oamenii de ştiinţă pentru nenumăraţi ani. Acum, însă, cercetătorii cred că au obţinut un răspuns la această întrebare. Preţul pe care îl plătim pentru o inteligenţă superioară constă într-o incidenţă mai mare a bolilor mentale.

O echipă de cercetători au descoperit momentul precis din istoria Pământului în care strămoşii omului au evoluat capacitatea pentru inteligenţă, scrie descopera.ro.
Acest moment istoric a avut loc acum aproximativ 550 de milioane de ani, arată două cercetări publicate în jurnalul Nature Neuroscience. Perioada cheie a avut loc cu mult timp înainte ca oamenii să trăiască. Răspunsul vine de la un animal nevertebrat care a trăit cu milioane de ani în urmă.
Seth Grant de la Universitatea Edinburgh şi colegii săi au concluzionat că acest animal a fost "victima" unui accident genetic ce a dus la crearea unui număr suplimentar de gene ale creierului. Acest accident s-a dovedit a fi unul benefic pentru toţi urmaşii săi, printre care s-au numărat şi oamenii.
Grant şi colegii săi au ajuns la această concluzie după ce au efectuat o serie de experimente prin care au studiat abilităţile mentale ale oamenilor şi ale şoarecilor. În cadrul experimentelor, participanţii erau rugaţi să compare şi să identifice câteva obiecte cu ajutorul unui computer dotat cu ecran tactil.
Cercetătorii au descoperit şi un aspect negativ al acestor gene. Astfel, aceleaşi gene ce sunt responsabile pentru inteligenţa umană sunt totodată responsabile şi pentru apariţia bolilor mentale şi a dereglărilor psihiatrice.
"Cercetarea noastră arată că preţul pe care îl plătim pentru o inteligenţă superioară constă într-o incidenţă mai mare a bolilor mentale", a explicat Seth Grant.


