Microsoft duce interacțiunea cu PC-ul la un alt nivel
Interactiunea prin atingere nu mai reprezinta de mult o surpriza pentru nimeni, de vreme ce am ajuns sa avem si frigidere cu touchscreen. Cum tehnologia evolueaza constant si se adapteaza la nevoile si cerintele oamenilor, ne asteptam sa vedem tot mai multe imbunatatiri in sfera interactiunii om-PC. Pentru moment, mouse-ul si tastatura sunt veteranii care ne ajuta in viata de zi cu zi atunci cand vrem sa interactionam cu PC-ul, dar asta nu inseamna ca nu au si limitari specifice.
Divizia de cercetare a Microsoft a combinat o serie de tehnologii si a reusit sa obtina un display 3D care permite utilizatorului sa interactioneze cu obiectele afisate si, in acelasi timp, sa isi urmareasca miscarile.
Conform thenextweb.com, prototipul are la baza un ecran OLED transparent de la Samsung, care impreuna cu un senzor Kinect le permite utilizatorilor sa controleze actiunile de pe ecran, concomitent cu o vizualizare optima, indiferent de pozitia in care se afla.


