Medic-pediatru: Zgâlțâirea violentă a copilului este o formă de abuz fizic și poate duce la deces

Doamna Turcu, Moldova e o țară în care violența în familie reprezintă un fenomen larg răspândit. Este aplicată cu bună știință ori fără, după principiul „bătaia e sfântă”. Zilele trecute relatam despre noile recomandări adoptate de autoritatea națională în sănătate din Franța pentru medici privind gestionarea cazurilor copiilor zdruncinați de adulți. În termeni mai populați ar fi să-l zgâlțâi cu forță. Ce se știe despre sindromul copilului scuturat, zdruncinat, agitat? E un fenomen des întâlnit printre micuții care ajung la dumneavoastră?

Pot să vă spun că sindromul copilului zgâlțâit (SCZ) este o formă severă de abuz fizic asupra copiilor. De obicei, micuții sunt zdruncinați cu violență de umeri, brațe sau picioare, lucru, care în consecință, poate provoca sângerări intra-craniene (în creier) sau intraoculare (în ochi), scrie e-sanatate.md.

Cel mai frecvent factorul declanșator al SCZ este plânsul copilului. Se întâmplă mai ales atunci când mama, tata ori un alt îngrijitor, din cauza surmenajului, încearcă să-și liniștească bebelușul prin scuturare, zdruncinare, agitare. Din păcate, nu sunt cazuri confirmate de SCZ în Moldova, deși practica de scuturare nu este străină îngrijitorilor de copii din țara noastră. Nu avem date, pentru că părinții nu vorbesc despre asemenea episoade, dar nici medicii nu sunt foarte familiarizați cu acest sindrom. De ce? Deoarece pentru a diagnostica SCZ deseori este nevoie să le adresăm întrebări specifice părinților sau îngrijitorilor.

Ce vârstă au de obicei acești copii?

Au sub șase ani. Cele mai multe victime însă ale acestui tip de abuz sunt copiii care au vârsta mai mică de un an și chiar mai mică de șase luni. Și mai des se întâmplă să fie zdruncinați gemenii, întrucât în cazul lor părinții sunt și mai obosiți.

Copiii mici, de până la un 1 an, mai des fac complicații severe provocate de SCZ, în mod special din cauza particularităților anatomice ale corpului: capul este mai mare decât corpul, iar mușchii gâtului sunt slab dezvoltați. Deși decese au survenit și la copiii de vârste mai mari de 5-6 ani și chiar la adulți în cazul zdruncinării violente.

Recunosc adulții că-și mai „zgâlțâie” din când în când copiii pentru a-i liniști?

Literatura internațională spune că părinții adesea refuză să recunoască că au aplicat zdruncinări violente în încercarea de a liniști copilul care plânge. Ei spun că trauma este rezultatul unei căzături sau totul s-a întâmplat în timpul unui joc inocent.

Agitarea violentă care însă provoacă sindromul copilului zdruncinat nu are loc în timpul unui joc inocent și nici dacă aceștia au căzut de pe pat. Sunt niște justificări false ale părinților sau celor care au grijă de copii. Astfel de întâmplări nu provoacă leziuni interne, care pot lăsa copilul cu sechele pe viață. Totodată, în timpul legănatului pe genunchi sau când îl arunci în sus, chiar dacă sunt niște procedee riscante, ele nu provoacă traume interne.

Dacă mă refer la părinții din Moldova, cred că mulți dintre ei nu cunosc despre aceste riscuri și le atribuie altor momente.