Implantul - una dintre cele mai utilizate tehnici dentare
Tehnicile de refacere cu ajutorul implantului dentar sunt printre cele mai utilizate metode, a declarat, luni, pentru AGERPRES, dr. Alecsandru Ionescu, de la Societatea de Stomatologie Estetică din România.

''Este o abordare uşoară şi permite o predictibilitate foarte mare, tratamentul se poate face pentru un număr limitat de dinţi, care să refacă şi funcţia, dar şi din punct de vedere estetic'', a susţinut acesta.
Referindu-se la eşecuri, medicul a subliniat că, la nivel internaţional, acestea sunt foarte reduse - 3%-4% , şi acestea pot fi anticipate.
"Cu investigaţiile actuale la care se adaugă manualitatea corectă a medicului şi seriozitatea pacientului, care trebuie să vină la control regulat, lucrurile evoluează bine", a spus medicul.
Aceste tehnici presupun ca medicul să aibă o oarecare experienţă.
În ceea ce priveşte costurile, acestea variază de la 200 de euro până la 500 de euro un dinte, în funcţie şi de materiale.


