Fabrica de nasuri și urechi!
În Londra există un laborator unde cercetătorii fabrică diferite părţi ale corpului uman – urechi, nasuri şi vase de sânge. Doar câţiva pacienţi au beneficiat până acum de acest proiect, dar primarul londonez Boris Johnson.

Autorităţile locale au investit peste 4 milioane de lire sterline în cercetările acestea, sperând că diferite companii vor fi interesate de colaborare pentru realizarea acestor organe, scrie ap.org.
La spitalul Royal Free din Londra, într-un laborator, există un aparat care „fabrică” părţi ale corpului uman. Alexander Seifalian, de la University College London, spune că aparatul foloseşte un material polimer pentru a da forma unui nas, de exemplu.
După ce nasul este modelat, se adaugă sare şi zahăr, pentru o textură ca de burete, similară unui nas adevărat. Apoi, cercetătorii iau celule stem din grăsimea pacientului şi le cutlivă timp de două săptămâni în laborator, pentru a acoperi nasul.
La final, nasul artificial este implantat în braţul pacientului, pentru ca piele să crească peste el şi să-l acopere.
În prezent, spune Seifalian, echipa lui aşteaptă aprobarea pentru a putea transplanta un nas astfel creat unui pacient mutilat din cauza cancerului.
În acest an ar trebui să înceapă la Londra şi în India teste pentru transplantarea unor urechi făcute în laborator unor pacienţi care s-au născut fără aceste părţi ale corpului.


