Dispozitivul care descoperă cancerul în 20 de minute
Cercetătorii britanici lucrează la un dispozitiv de ultimă tehnologie, care are scopul de a diagnostica cancerul în doar 20 de minute şi de a propune doctorilor cel mai bun medicament pentru ca tratamentul urmat de pacient să aibă rezultate foarte bune.

Oamenii de ştiinţă îşi doresc ca acest dispozitiv, care este făcut astfel încât să identifice rapid toate tipurile de cancer cunoscute, să poată fi folosit în următorii trei ani în sistemul de sănătate britanic, iar apoi să fie folosit în marile centre medicale din lume.
Aparatul a fost inventat într-un parteneriat între firma privată QuantuMDx şi universităţile Newcastle şi Sheffield. Reprezentanţii companiei spun că dispozitivul are potenţialul de a prelungi viaţa a mai mult de 12 milioane de pacienţi de cancer diagnosticaţi în stadii incipiente, din toată lumea.
Nanotehnologia stă la baza acestui dispozitiv, care analizează mostre submicroscopice ale ţesutului şi oferă rezultate imediate despre tipul de cancer, stadiul bolii şi componenţa genetică a celulelor.
"Cu ajutorul acestei creaţii pacienţii vor beneficia de un tratament potrivit, fără întârzieri, iar asta înseamnă ani de viaţă sau chiar o vindecare completă de boală", a declarat profesorul Sir John Burn, academician al Universităţii Newcastle.


