Degenerează sau nu specia umană?

Dar, dintr-un punct de vedere strict legat de capacităţile mentale şi fizice ale fiinţei umane, care e direcţia în care mergem? Devenim mai sănătoşi, mai inteligenţi, mai puternici? Sau, dimpotrivă, mai plăpânzi la trup şi chiar mai slabi de minte, după părerea unora?

Teoria evoluţiei, elaborată de Charles Drawin, care arăta că speciile se schimbă în conformitate cu caracteristicile mediului, sugerase că o dezvoltare asemănătoare ar putea avea loc şi în cazul speciei umane. Cei ce acceptau teoria darwiniană a evoluţiei nu mai puteau crede că dezvoltarea omului urma să se desfăşoare pe un traseu deja stabilit, predestinat; apăruse deodată ideea că viitorul speciei umane este neclar, că el va depinde de provocările cărora specia va trebui să le facă faţă, iar în ce fel se va schimba ea ca răspuns la schimbările din jurul ei, era o întrebare neliniştitoare, scrie descopera.ro. 

Spre sfârşitul secolului la XIX-lea, mulţi oameni, copleşiţi de ritmul rapid al schimbărilor aduse de progresul tehnologic remarcabil al acestei perioade, începeau să încerce oarecare gânduri pesmiste legate de viitorul speciei căreia îi aparţineau. Mulţi se temeau că mediul de trai s-ar putea schimba atât de mult, încât omul n-ar mai putea face faţă acestui mediu nou, pe care chiar el îl crease, şi că specia umană ar putea fi, la un moment dat, depăşită de o alta, mai adaptabilă. Aceasta era una dintre intepretările termenului de degenerare.

În secolul XX, presupusa "degenerare" a unor grupuri umane - înţeleasă ca abatere de la un tip ideal de fiinţă umană, arbitrar definită - a fost folosită pentru a justifica programele eugenice, de la cele care, la începutul secolului, preconizau sterilizarea celor consideraţi indezirabili ca membri ai omenirii, până la ororile săvârşite de nazişti în lagărele de exterminare.

Azi, din fericire, am depăşit în mare măsură aceste concepţii, dar pe ici, pe colo, un anumit ecou al ideilor trecute despre degenerare - anume convingerea că oamenii nu mai sunt ce-au fost - tot mai apare, de data aceasta alimentată de rezultatele unor cercetări ştiinţifice.  Când şi când, studii ştiinţifice duc spre concluzii  - enunţate pe un ton alarmist - de genul „inteligenţa oamenilor scade” sau „femeile de azi sunt mai puţin viguroase decât cele de altădată”. Dar înseamnă asta chiar că degenerăm?

Cea de-a doua concluzie, de pildă, reiese din studii care arată că, în mare măsură, generaţiile actuale nu mai au aceeaşi forţă musculară pe care o aveau generaţiile anterioare.

Cel puţin în ceea ce priveşte puterea minţii, stăm mai bine? Păi, lucrurile sunt ceva mai puţin clare, şi prin urmare, foarte controversate.

Astfel,  o teorie îndrăzneaţă, emisă în 2012 de cercetătorii de la Universitatea Stanford, SUA, şi prezentată în Trends in Genetics susţine că ni se reduc treptat capacităţile intelectuale şi emoţionale, deoarece nu mai avem atât de multă nevoie de inteligenţă pentru a supravieţui.

Autorii teoriei susţin că mozaicul complex de gene care ne conferă capacităţile intelectuale este deosebit de vulnerabil la mutaţii, iar aceste mutaţii nu mai sunt eliminate acum prin selecţie naturală, deoarece, în societatea modernă, nu mai avem atâta nevoie de inteligenţă pentru a ne asigura supravieţuirea.

Reducerea inteligenţei va fi suplinită de dezvoltarea  tehnologiei, cred specialiştii.