De ce este singurătatea la fel de periculoasă ca fumatul?
Este de două ori mai periculoasă decât obezitatea, în ceea ce priveşte riscurile pentru sănătate, şi la fel de nocivă ca tutunul.

Știinţa modernă confirmă că singurătatea îmbolnăveşte şi ucide, scrie descopera.ro.
Două studii americane recente confirmă că izolarea socială tinde să devină tot mai răspândită: ambele arată că aproximativ 40% dintre adulţi declară că se simt însinguraţi, faţă de 20% în anii 1980. Dintre ei, mulţi sunt oameni în vârstă, dar majoritatea e formată din adulţii de vârstă mijlocie. Iar psihologii identifică tot mai des cazuri de izolare socială, de însingurare, la copii şi adolescenţi. De fapt, nicio grupă de vârstă nu este cruţată.
În ultimii ani, conştienţi de amplificarea însingurării unui număr tot mai mare de persoane, oamenii de ştiinţă şi-au îndreptat atenţia spre legătura dintre această situaţie, pe de o parte, şi starea sănătăţii şi speranţa de viaţă, pe de altă parte.
Se cunoştea de multă vreme faptul că singurătatea are un impact negativ asupra sănătăţii mentale, dar studiile mai recente scot în evidenţă faptul că are efecte nocive şi asupra sănătăţii fizice, demonstrând legătura indisolubilă dintre minte şi trup.
Concluziile au fost clare: izolarea, lipsa interacţiunilor sociale în cantitate şi calitate suficientă, favorizează instalarea bolilor şi moartea prematură.
Iată câteva dintre rezultatele unor astfel de studii recente:
- persoanele vârstnice care aveau relaţii sociale puternice aveau şanse de supravieţuire cu 50% mai mari decât ale persoanelor de aceeaşi vârstă lipsite de interacţiuni sociale corespunzătoare (studiu realizat în SUA, publicat în 2010 în PLOS Medicine şi care a analizat şi interpretat 148 de studii separate, totalizând date despre mai mult de 300.000 de participanţi). Creşterea riscului mortalităţii, indusă de singurătate, este comparabilă cu cea indusă de fumat şi de două ori mai mare decât cea asociată cu obezitatea!
- singurătatea afectează negativ funcţionarea sistemului imunitar şi favorizează inflamaţia, ceea ce poate duce la apariţia unui mare număr de boli, acute şi cronice, precum artrita, diabetul de tip 2 şi bolile cardiace. (Studiu realizat la Center for Cognitive and Social Neuroscience, University of Chicago, publicat în 2010)
- studii realizate atât pe oameni, cât şi pe alte specii de primate au arătat că însingurarea suferită în copilărie alterează atât dezvoltarea normală a creierului (ducând la tulburări de comportament care se pot menţine toată viaţa), cât şi sistemul imunitar, făcând corpul mai vulnerabil la atacul agenţilor patogeni.

