Cea mai rapidă mașină merge cu cafea
Britanicii au găsit o rezolvare incredibilă la scumpirea benzinei! Combustibilul-minune pe care probabil îl poate consuma oricine!

Mașina alimentată cu așa ceva a stabilit recent un record mondial de viteză!
Până acum, cafeaua ne punea doar pe noi în mișcare. O echipă de ecologiști din Marea Britanie s-a gândit însă și la restul. Și au găsit un mod de folosire care te va pune pe gânduri înainte să arunci zatul de cafea!
Martin Bacon a descoperit că peletii de cafea pot alimenta o mașină. Și chiar foarte bine, din moment ce britanicii au stabilit recordul mondial de viteză pentru mașini pe bază de cafea! “The Coffee Car”, o camionetă Ford P100 modificată a intrat în Cartea Recordurilor, după ce a reușit să atingă o viteză de 105,5 km/h.
Rețeta e destul de simplă. Resturile de cafea sunt încălzite la 700 de grade într-un gazeificator până când se descompun în monoxid de carbon, metan și hidrogen, care devin combustibil pentru motor.
Britanicii nu sunt la prima ispravă. Au încercat aceeași rețetă și pe un VW Scirocco vechi sau un Rover, dar Fordul a prins cea mai mare viteză. Cei patru inventatori au pornit într-un turneu prin Marea Britanie ca să își promoveze ideea. Au parcurs până acum 3.200 km cu un consum de… 400 kg de cafea!


